Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:55 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţeanul care ar fi bătut un bărbat până l-a lăsat lat a fost arestat

ro

12 Jun, 2015 00:00 1449 Marime text
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de Sebastian Constantin, cercetat în stare de reţinere pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Poliţiştii spun că, până în acest moment, în cauză s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că sâmbătă, 6 iunie, în jurul orei 12.30, ar fi bătut o altă persoană, lovind-o cu pumnul în tâmplă. Victima a căzut şi s-a lovit cu capul de o bordură, primind apoi mai mulţi pumni în ceafă, fapt care i-a cauzat alte leziuni. Totul s-a întâmplat în faţa blocului victimei, unde cei doi se luaseră la ceartă.

În aceeaşi cauză, inculpatul mai este cercetat şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni contra integrităţii fizice şi libertăţii psihice a persoanei, respectiv două infracţiuni de hărţuire, o infracţiune de lovire sau alte violenţe, în urma cărora nu au rezultat zile de îngrijiri medicale, şi de ameninţare, fapte pentru care, raportat la limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru sancţionarea acestora, legea nu permite luarea măsurii arestării preventive. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis, ieri, propunerea formulată de procurori şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii