Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţean, judecat pentru ucidere din culpă Dosarul celor trei morţi carbonizaţi pe A2, la un pas de strămutare

ro

27 Mar, 2012 00:00 1154 Marime text
accident-dacieinflacari.jpgCauza penală în care Aurel Ciocan, din Constanţa, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă va rămâne în atenţia magistraţilor din Brăila. Şi asta deşi apărătorul constănţeanului a invocat excepţia de necompetenţă teritorială.

De menţionat că magistraţii Judecătoriei din Brăila au admis, din nou, cererea lui Aurel Ciocan şi au dispus prelungirea dreptului de circulaţie. În ceea ce priveşte accidentul propriu-zis, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spun că, la data de 9.07.2007, în jurul orelor 7.20, Ciocan se deplasa pe autostrada A2, din direcţia Constanţa spre Bucureşti, conducând ansamblul format din cap tractor marca Man şi semiremorca Schmitz aparţinând unei societăţi comerciale din Constanţa. Anchetatorii mai arată că deplasarea s-a realizat în condiţii meteo favorabile şi pe un carosabil uscat. Aproape de borna kilometrică ce indica km 20, pe banda a II-a a autostrăzii, respectiv cea din stânga inculpatului, s-a înscris în depăşirea autotrenului autoturismul marca Dacia 1310, condus de numitul R.C., care circulase până atunci în spatele acestuia, cu intenţia de a efectua o manevră de depăşire a acestuia. În maşină se mai aflau alţi doi pasageri. La un moment dat, autoturismul Dacia a fost scos de pe carosabil, a luat foc, iar rezervorul i-a explodat, toate cele trei persoane murind arse de vii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii