Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Jandarmii au aplicat peste 90 de sancțiuni participanților de la protestul de ieri

ro

31 Mar, 2021 11:28 990 Marime text
  • Valoarea totală a amenzilor a depășit 50.000 lei
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa au asigurat măsurile de ordine publică şi protecţia participanților la protestul nedeclarat conform legii, ce a avut loc ieri, 30 martie, în municipiul Constanța.

Permanent, pe timpul desfășurării acestei manifestații, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora. Precizăm că adunarea publică s-a desfășurat fără a se înregistra incidente de natură să tulbure ordinea publică.

Până la acest moment, jandarmii şi poliţiştii au aplicat 94 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 53.000 de lei, pentru nedeclararea manifestației și pentru desfășurarea acesteia fără respectarea prevederilor legale, nerespectarea măsurilor individuale de protecţie, circulaţia în intervale orare în care aceasta a fost interzisă, proferarea de injurii şi expresii jignitoare atât de către participanţi, dar şi adresarea de injurii şi expresii jignitoare protestatarilor.

În continuare, se vor analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea şi a altor persoane care au încălcat prevederile legale.

„Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară”, precizează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.


Jandarmeria Română va asigura în continuare condițiile de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și va urmări permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii