Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilieri superiori la Finanțe Publice Marius Valeriu Toropu şi Alexandra Bolchiş, la un pas de libertate

ro

09 Jun, 2014 00:00 2088 Marime text
Marius Valeriu Toropu şi Alexandra Bolchiş, ambii consilieri superiori în Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, încătușați pentru luare de mită, află, mâine, dacă vor fi puși în libertate.

Cei doi au fost arestați de Tribunalul Constanţa, însă au atacat cu contestație decizia instanței. Marius Valeriu Toropu şi Alexandra Bolchiş sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, potrivit cărora, în cursul lunii martie, ar fi pretins unei persoane un procent de 10% din suma totală la care aceasta avea dreptul la rambursare, respectiv 31.300 de lei, cu titlu de mită, în scopul de a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, şi anume pentru a efectua respectivul control şi a facilita, astfel, obţinerea, de către denunţător, a sumei solicitate cu titlu de rambursare a taxei pe valoarea adăugată (313.000 de lei). De menționat că fără această verificare, finalizată cu Raportul de inspecţie fiscală, plata nu putea fi efectuată. Procurorii spun că denunţătorul a acceptat propunerea formulată de cei doi consilieri superiori şi, la indicaţia lui Toropu, i-ar fi remis acestuia suma pretinsă, în două tranşe, ambele plătite în cursul lunii martie, prima în valoare de 15.000 de lei, iar cea de-a doua, în valoare de 16.300 de lei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii