Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:25 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC nu îşi poate recupera, deocamdată, banii cu care ar fi finanţat nelegal CVM Tomis

ro

20 Mar, 2015 00:00 1033 Marime text
La Tribunalul Constanţa s-a judecat, ieri, dosarul în care Consiliul Judeţean Constanţa a reclamat Club Volei Municipal Tomis pentru recuperarea unor bani, conform termene.ro. Administraţia judeţeană a fost nevoită să acţioneze în instanţă CVM Tomis după ce finanţările acordate au fost găsite ca nelegale de inspectorii Curţii de Conturi. Judecătoarea Adriana Lepădatu a respins cererea CJC, însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie la Curtea de Apel.
 
Anul trecut, Camera de Conturi Constanţa a efectuat o acţiune amplă de control la Consiliul Judeţean Constanţa. Auditorii au avut în vedere „misiunea de audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale Unităţii Administrativ-Teritoriale a Judeţului (UATJ) Constanţa“.
 
Potrivit raportului de audit, „în cazul actului de control încheiat la UATJ Constanţa, au fost consemnate fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, motiv pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală pentru asigurarea valorificării constatărilor, potrivit prevederilor care reglementează cadrul necesar sesizării organelor în drept competente“.
 
La Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Constanţa s-ar fi efectuat plăţi nelegale estimate în sumă de 38.945 mii lei. Printre acestea se numără şi efectuarea de plăţi fără bază legală în sumă estimată de 10.453 mii lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 496 mii lei, reprezentând finanţări nerambursabile din fonduri publice, către asociaţii şi cluburi sportive, finanţarea şi plăţile fiind efectuate de către Consiliul Judeţean Constanţa numai în baza Hotărârilor Consiliului Judeţean Constanţa, mai arată sursa citată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii