Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:38 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine va analiza sângele din apartament Poliţia nu are bani pentru testele ADN din dosarul Larei Şaban

ro

12 Jul, 2012 01:00 2310 Marime text
Saban-LaraSaban.jpgÎn prezent, oamenii legii aşteaptă să anexeze la dosar cea de a doua expertiză poligraf, precum şi expertizele psihiatrice

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa continuă şi în prezent cercetările în dosarul Larei Şaban, turcoaica de 27 de ani ucisă în urmă cu două luni într-un apartament din Constanţa. Potrivit unor surse apropiate organelor de anchetă, Inspectoratul General al Poliţiei Române nu ar mai dispune de fondurile necesare executării analizelor ADN solicitate în cauză de organele de anchetă.

În acest context, sângele descoperit de criminalişti în apartamentul unde se presupune că a fost ucisă Lara Şaban va fi trimis, conform aceloraşi surse, Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minocivi". În paralel, Ghiunal Gilberto Şaban, fratele Larei, şi George Davidescu, fost jandarm, sunt cercetaţi, în stare de arest, pe motiv că i-ar fi luat viaţa tinerei de 27 de ani. După cum arătam şi în ediţiile trecute, în faţa organelor de anchetă, cei doi au recunoscut doar transportul cadavrului şi curăţenia în apartament. Pe scurt, dosarul Şaban a fost deschis pe 4 mai, când mama Larei, Elvie Ghibăldan, a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că fiica ei a dispărut de la domiciliu la data de 3 mai. Procurorii au arată, în cercetarea lor, că Ghiunal Gilberto Şaban a declarat că pe data de 3 mai ar fi trebuit să se vadă cu sora sa în zona Hotelului Zodiac, pentru ca apoi să se deplaseze la o agenţie imobiliară pentru a căuta un apartament. George Davidescu a declarat iniţial că pe data de 3 mai a fost la locul de muncă, respectiv Metro 1, unde este şef de obiectiv de pază, după care şi-a petrecut timpul alături de soţie. La scurt timp, bărbatul a revenit asupra celor declarate, susţinând că a fost prezent la momentul în care a fost ucisă Lara Şaban, dar nu a putut interveni să o salveze din cauza faptului că era ameninţat cu armele de două persoane. Sub presupusele ameninţări, Davidescu şi Ghiunal Gilberto Şaban ar fi curăţat apartamentul şi ar fi transportat-o pe Lara până la o lizieră situată între localităţile Lumina şi Năvodari. Nu este de trecut cu vederea faptul că, după ce Lara Şaban a fost lovită în zona capului, cei doi inculpaţi ar fi mers la Real, de unde ar fi cumpărat pungi pentru ambalarea cadavrului şi produse de curăţat. Ulterior, după lăsarea întunericului, au transportat trupul fetei cu ajutorul autoturismului împrumutat aproape de Năvodari. Atunci şi-ar fi făcut apariţia alte trei persoane, cu o dubă neagră, şi i-ar fi ameninţat pe cei doi. La data de 28 mai, organele de anchetă au efectuat o percheziţie la apartamentul unde se presupune că a fost omorâtă Lara Şaban. Oamenii legii au descoperit că imobilul fusese zugrăvit şi au reuşit să dea de câteva urme de sânge. În prezent, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa aşteaptă să anexeze la dosar cea de a doua expertiză poligraf, precum şi expertizele psihiatrice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii