Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt magistraţii care au eliberat-o pe fosta judecătoare Veronica Cîrstoiu şi ce legături au cu CJC

ro

04 Sep, 2014 00:00 3483 Marime text
După aproape un an petrecut în spatele gratiilor, fosta judecătoare Veronica Cîrstoiu, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a fost pusă în libertate. Fostul magistrat, care în prezent nu are voie să părăsească ţara, a fost deferit justiţiei în două dosare separate. Una dintre cauze se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa, iar printre inculpaţi s-a aflat şi afaceristul Dinel Staicu.

Revenind la punerea în libertate a Veronicăi Cîrstoiu, ieri, trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României (Geanina Cristina Arghir, Ana Maria Dascălu şi Ştefan Pistol) au înlocuit măsura arestării preventive cu cea a controlului judiciar. Pe cale de consecinţă, magistraţii au dispus punerea de îndată în libertate a Veronicăi Cîrstoiu de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.26/UP din 9 august 2013. Cât timp se va afla sub control judiciar, Veronica Cârstoiu nu are voie să părăsească ţara. De asemenea, Geanina Cristina Arghir, Ana Maria Dascălu şi Ştefan Pistol au admis cererea formulată de Florin Cergan, dispunând înlocuirea obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială a localităţii Căprioru, judeţul Dâmboviţa, cu obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, din conţinutul controlului judiciar pe cauţiune dispus prin încheierea din 27 iunie pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Zeci de infracţiuni

Aşa cum arătam şi mai sus, Veronica Cîrstoiu a fost deferită justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de două ori. În dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, Veronica Cîrstoiu este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, instigare la spălare a banilor comisă în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită, înşelăciune în formă continuată (65 de acte materiale), două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (65 de acte materiale). De asemenea, pe data de 17 aprilie, DNA a trimis-o în judecată pe Veronica Cîrstoiu într-un alt dosar, în care este acuzată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, de favorizarea făptuitorului şi de fals intelectual.

„Bani pentru şefi din CJC“

Ana Maria Dascălu şi Ştefan Pistol, doi dintre judecătorii care au decis eliberarea Veronicăi Cîrstoiu, au soluţionat şi dosarul denumit generic „Bani pentru şefi din CJC“, cauză în care au fost judecaţi Eugeniu Mija (afacerist din Bucureşti), Lupşa Realini, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Casei Româno-Chineze şi deputat USL (Colegiul 2 Craiova).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii