Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine este pilotul avansat, ieri, post mortem, la gradul de general de flotilă aeriană. Eroul și-a sacrificat viața pentru a salva alte vieți (foto+video)

ro

28 Mar, 2018 07:19 22438 Marime text
Ieri, prin decret semnat de președintele României, Klaus Iohannis, comandorului Aurelian Cojocaru, din Ministerul Apărării Naționale, i-a fost acordat gradul de general de flotilă aeriană – cu o stea post-mortem.
 
Comandorul Aurelian Cojocaru a murit în timpul unui accident aviatic care a avut loc pe 23 august 2012, în zona aeroportului Craiova.
Potrivit site-ului ligamilitarilor.ro, atunci, la 23 august 2012, comandorul Aurelian Cojocaru a ales să se sacrifice pentru a salva alte vieți.
 
Și tot atunci acesta a devenit Eroul Craiovei.

Comandorul Cojocaru avea o experienţă de peste 25 de ani şi la activ 900 de ore de zbor pe aeronava IAR 99 Şoim.
Militarul a fost şeful Secţiei piloţi încercare, navigaţie şi meteorologie Centrul de Cercetări şi Încercări în Zbor Craiova.

Avionul cu dublă comandă pe care îl pilota s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament, la scurt timp după decolare, în zona aeroportului Craiova.

La momentul impactului, avionul a luat foc, fiind distrus complet. Antrenamentul se făcea pentru un zbor demonstrativ la un miting aviatic internaţional din Serbia.

Ancheta făcută de Parchetul militar Timişoara a arătat că „avionul s-a lovit de un stâlp din beton, înainte de impactul cu solul, după un minut de la decolare”.

Celălalt membru al echipajului, locotenentul-comandor Mihai Relu Ioana s-a catapultat cu una sau doua secunde înainte de impact şi a fost rănit grav.

„Aeronava a pierdut înălţime, au fost executate manevre evazive pentru protejarea şi evitarea unor construcţii civile aflate pe traiectoria sa descendentă, apoi a luat contact cu solul. În urma coliziunii cu un stâlp de beton şi a incendiului care s-a produs, aeronava a fost distrusă în totalitate. Pilotul prim, comandor Cojocaru Aurelian nu a catapultat şi şi-a pierdut viaţa”, se mai spunea în concluziile finale ale anchetei.

Sursa foto: ligamilitarilor.ro+caputra video youtube
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii