Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:14 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci tineri duşi la arestare

ro

19 Jun, 2013 00:00 1401 Marime text
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat, ieri, Judecătoria Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Silviu-Ionuţ S., Florin Denis N., Alperen A., Emanuel C., Mircea B., şi Gheorghe T.

Cei mai sus precizaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 5 mai, în urma unei înţelegeri prealabile a inculpaţilor de a sustrage bunuri de la persoanele aflate în stare de ebrietate  pe plaja Mamaia, în jurul orei 05.00, în timp ce partea vătămată R.T.M se afla pe plajă, lângă clubul Kudos, prin întrebuinţarea de ameninţări cu acte de violenţă a fost deposedată de un telefon mobil.
În sarcina a trei dintre inculpaţi s-a reţinut că aceştia au fost prezenţi la locul faptei, creându-i părţii vătămate o stare de temere, justificată de superioritatea lor numerică, înlesnind astfel săvârşirea infracţiunii.
În cauză s-a produs un prejudiciu în valoare de 2.500 de lei, nerecuperat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii