Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:32 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci poliţişti din Garda de Coastă, sub control judiciar

ro

07 Apr, 2014 00:00 2747 Marime text
Silviu Frăţilă, Ramazan Erhan, Gheorghe-Dorian Sandu, Nicoleta Daniela Mitache şi Ţiripan Adrian, toţi poliţişti de la Frontiera Cernavodă, judecaţi pentru presupuse fapte de corupţie, rămân sub control judiciar. Decizia a fost luată de Tribunalul Constanţa şi poate fi atacată la Curtea de Apel.
 
Cât timp se află sub control judiciar, poliţiştii trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi. De asemenea, poliţiştii nu au voie să depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura controlului judiciar. Silviu Frăţilă, Ramazan Erhan, Gheorghe-Dorian Sandu, Nicoleta Daniela Mitache şi Ţiripan Adrian au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, alături de Marian Sasu, Nicolae Cara-Ion, Ion Sasu, Marius Geonete, Viorel Mocanu, Bogdan Alexandru Horţea, Constantin Popescu, Marilena Geonete, George Neamţu, Nicu Drincă şi SC Agro Gedy Cobadin SRL. Conform procurorilor, cei cinci poliţişti sunt suspectaţi că ar fi protejat diverse persoane aparent implicate în activităţi de contrabandă cu combustibil preluat de la navele care tranzitează Dunărea, în scopul valorificării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii