Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Chestorul Bargoz a furat cadavrul"

ro

03 Mar, 2008 00:00 1574 Marime text
1204490038.jpg

Doctorita Nina Siromascenko sustine ca politistii si procurorii au sustras trupul lui Silviu Liea si au facut necropsia la politie

Nina Siromascenko, medicul care este cercetat pentru ca, prin incompetenta sa, a lasat sa moara un copil de cinci ani, i-a reclamat pe toti politistii si procurorii care au avut chiar si o minima tangenta cu dosarul. Printre cei impotriva carora a formulat plangere penala se numara chestorul Mircea Vasile Bargoz, medicul legist Dan Gheorghiu si o serie de procurori. Medicul pediatru sustine ca toti acestia sunt "constituiti intr-un grup de crima organizata de tip mafiot, care intocmesc acte false cu ocazia profanarii de cadavre". Nina Siromascenko a adresat, tuturor institutiilor pe care le-a gasit probabil dand cautare pe net, o serie de plangeri in care semnaleaza aspecte demne de romanele SF. Daca acestea ar fi adevarate, ar insemna ca traim intr-un adevarat thriller, in care procurorii si politistii ne omoara copiii, apoi dau vina pe medicul de garda. Nu putem decat sa credem ca medicul Siromascenko ori incearca sa dea vina pe altii si sa-si salveze pielea, ori intr-adevar crede ce spune, ceea ce e grav. La data de 29 octombrie 2007, Nina Siromascenko a formulat primele doua plangeri penale, una adresata procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, iar cealalta procurorului general Laura Kovesi. In cuprinsul plangerii, medicul pediatru acuzat ca l-a lasat sa moara pe Silviu Nicolae Liea, acuza organizarea si functionarea ilegala, incepand cu data de 22 martie 2000, a "unui asa zis Serviciu de Medicina Legala", in cadrul unui "asa-zis Spital Clinic de Urgenta Constanta", prin constituirea unui grup de crima organizata de tip mafiot, din care, pe langa medici, fac parte politisti si procurori. Acest grup organizat, sustine medicul, este implicat in acoperirea adevaratelor cauze care au determinat moartea lui Silviu Liea. Reteaua de crima organizata are la dispozitie un adevarat arsenal de mijloace pentru a-si aduce la indeplinire scopurile criminale, cum ar fi stampile false, acte false nule de drept pe care le intocmesc cu ocazia profanarii de cadavre. In aceasta retea sunt implicati medici legisti, procurori si politisti, care toti au complotat in a o scoate vinovata de moartea copilului. Printre cei impotriva carora a formulat plangere se numara chestorul Mircea Vasile Bargoz, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, medicul legist Dan Gheorghiu si o serie de procurori de la absolut toate parchetele. Toti acestia sunt vinovati, in opinia medicului, de abuz in serviciu, fals intelectual, uz de fals si favorizarea infractorilor. La fel, Marius Iacob, procurorul sef la Sectiei Urmarire Penala si Criminalistica al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ar fi implicat in aceasta retea. Dincolo de faptul ca medicul a formulat zeci de astfel de plangeri, pe care le-a adresat tuturor parchetelor, acuzatiile din cuprinsul acestora frizeaza ridicolul. Femeia afirma ca toti sefii de institutii sunt implicati intr-o retea mafiota, care scoate medicii vinovati de moartea copiilor, unele acuzatii sunt de-a dreptul hilare: "D-le procuror general, va rog sa sesizati ca o parte din plangerile penale au fost sustrase, ascunse sau solutionate de procurorul Marius Iacob, desi acesta nu era competent. Va rog sa observati ca aveti obligatia de indata sa dispuneti masurile ce se impun pentru sistarea activitatii flagrante in legatura cu asa-zisul SML, constituit de o grupare de crima organizata. Va rog sa luati act ca am fost incunostiintata, la data de 24 decembrie, 2007, printr-un document semnat de invinuitul Mircea Vasile Bargoz, act abuziv si falsificat, ca la Parchetul de pe langa Judecatoria Mangalia se afla inca un dosar penal avand ca obiect moartea suspecta a minorului Silviu Nicolae Liea. Responsabilitatea medicala inceteaza in situatia in care pacientul nu respecta prescriptia sau recomandarea medicala", sustine in continuare medicul pediatru, incercand in acest mod sa arate ca parintii micutului sunt vinovati, pentru ca nu i-au administrat acestuia medicamentele.

"Au furat cadavrul si au facut necropsia la politie"

Nina Siromascenko uita, insa, ca IML, prin expertiza efectuata, a precizat ca medicul de la urgenta este vinovat de moartea copilului deoarece nu a dispus internarea acestuia, pentru a-l tine sub observatie. De aici incolo nu mai conteaza nici ca i s-au dat, nici ca nu i s-au dat medicamente. Culpa initiala a fost cea a medicului Siromascenko, care, unita cu cea a medicului de pe ambulanta, au dus la moartea unui baietel de cinci ani. "Va rog sa observati ca aveti obligatia, domnule procuror general, ca in calitate de autoritate competenta in materie, sa informati, printr-un comunicat de presa, despre neimplicarea mea in moartea lui Silviu Liea", precizeaza in continuare Nina Siromascenko, care apreciaza ca Parchetul de pe Langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are alta treaba decat sa dea comunicate de presa cu privire la vinovatia sau nevinovatia unei persoane, aceasta in vreme ce ancheta este inca in plina desfasurare si exista probe clare de vinovatie. Zeci de alte astfel de cereri si acuzatii care frizeaza, am spune noi, ridicolul, sunt prezentate in cuprinsul plangerilor penale, incat urmatoarea intrebare care se naste este de ce medicilor nu li se face un control psihiatric periodic. Practic, din spusele Ninei Siromascenko se deduce ca in Romania exista o intreaga retea de mafioti si ca chestorul Bargoz si procurorul Mariu Iacob nu au alta treaba decat sa ucida copii si sa o invinovateasca apoi pe Nina Siromascenko. "IPJ Constanta s-a autosesizat de moarte suspecta si, fara sa avizeze pe procuror, fara sa sesizeze in scris conducerea SCJU Constanta, intr-o intelegere nelegala cu persoane din cadrul SML, au sustras cadavrul de la morga si s-au dus cu medicul legist la sediul politiei, unde au efectuat autopsia", arata medicul. Cu alte cuvinte, politistii si medicii legisti au furat cadavrul, l-au dus la politie si pe birou, printre dosare, sau direct pe dusumea, au facut necropsia, la final intocmind si documentele in fals. In plus, sustine aceasta, pe data de 29 ianuarie 2007, la trei zile dupa deces, chestorul Bargoz a intocmit un document fals cu privire la data, ora si locul producerii decesului. Concomitent, chestorul cere, fara a avea dreptul, date despre medicul care fusese de garda. Dupa ce procurorul Dumitru Cismaru este acuzat de abuz in serviciu, iar Bargoz de favorizarea infractorilor, loctiitorul acestuia, care probabil semnase in lipsa sa dupa ce chestorul ii predase comanda, este acuzat de fals privind identitatea si uzurpare de calitati oficiale. Nu putem decat sa constatam ca un astfel de medic, care a fost in stare sa formuleze aceste plangeri, inca profeseaza si consulta zilnic zeci de copii.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii