Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:44 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetăţean român prins cu permis de conducere fals la Negru Vodă

ro

16 Jul, 2015 00:00 2515 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat la Negru Vodă un cetăţean român care conducea un autoturism înmatriculat în Germania şi care a prezentat la control un permis de conducere şi o carte de identitate false, ambele cu însemnele statului italian.
 
Marţi, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român Gemaledin M., în vârstă de 37 de ani, care conducea un autoturism marca Audi înmatriculat în Germania, cu intenţia de a călători în Bulgaria.

Din verificările efectuate de poliţiştii de frontieră români, a rezultat că permisul de conducere şi cartea de identitate, ambele cu însemnele statului italian şi prezentate la control de bărbatul domiciliat în municipiul Constanţa, sunt false.

Conducătorul auto a declarat că a achiziţionat documentele din Italia, de la o cunoştinţă, în schimbul sumei de 850 de euro, fără a cunoaşte faptul că acestea sunt false. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea expertizării cele două documente şi au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii