Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetaţi penal de poliţişti

ro

06 Apr, 2012 01:42 1183 Marime text

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul executării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, au depistat doi cetăţeni români care deţineau unelte de pescuit interzise de lege

În data de 4 aprilie, în jurul orei 20.00, în zona de competenţă a SPF Tulcea, pe lacul Goloviţa, a fost descoperită o ambarcaţiune artizanală în care se aflau numiţii Mircea N., de 36 de ani, şi Marius N. de 18 ani, ambii domiciliaţi în judeţul Tulcea, care deţineau 20 de bucăţi de plase monofilament. Ambarcaţiunea în valoare aproximativă de 500 de lei, cât şi plasele monofilament au fost ridicate în vederea confiscării. Pe numele persoanelor în cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie" şi „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasã de tip monofilament", fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64, lit. g şi m din OUG 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii