Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:10 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incident ciudat la Mihail Kogălniceanu Cercetare internă la Poliţia Rutieră Constanţa

ro

02 Jun, 2015 00:00 1695 Marime text
Un agent de la Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa este cercetat de superiorii săi în urma unui incident ciudat petrecut, zilele trecute, la Mihail Kogălniceanu. În urma sesizării unui cetăţean, şeful de post şi un poliţist local l-au legitimat pe agent, întrucât persoana care a semnalat prezenţa sa în zonă a afirmat că este posibil ca agentul să fie un fals poliţist.
 
În urma verificărilor efectuate până în prezent, superiorii din IPJ Constanţa au concluzionat că agentul de la Rutieră, care trecea prin Mihail Kogălniceanu în drum spre soluţionarea unui accident uşor, a urmărit o maşină suspectă şi l-a legitimat pe şofer, fără să îi aplice vreo sancţiune. Până aici, nimic anormal sau ieşit din comun, însă tânărul agent de circulaţie nu a anunţat dispeceratul că se abate de la misiunea la care fusese trimis, astfel că ar putea fi mustrat. Cercetarea nu a fost încă finalizată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii