Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:54 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce ne învaţă Poliţia Constanţa despre referendum

ro

19 Jul, 2012 02:13 1237 Marime text
Pe perioada campaniei electorale generate de referendumul care va avea loc pe 29 iulie, la nivelul IPJ Constanţa, sub coordonarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, se va desfăşura campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor „Votează Legal! Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!".

Pentru suport au fost realizate afişe, fluturaşi, spoturi radio şi TV, care sunt diseminate cu ajutorul poliţiştilor, al partenerilor IPJ Constanţa şi al presei locale, acestea putând fi accesate şi descărcate de pe site-ul oficial al campaniei www.votlegal.mai.gov.ro. Astfel, IPJ Constanţa a demarat activităţi de informare a cetăţenilor cu privire la prevederile legale, asigurând în egală măsură în această perioadă ordinea şi liniştea publică. De asemenea, poliţiştii constănţeni, ca reprezentanţi ai autorităţilor de apărare şi implementare a legii, pe toată perioada premergătoare referendumului şi în ziua acestuia, vor derula activităţi de constatare şi contracarare a oricăror fapte care se constituie în contravenţii sau infracţiuni. Cele mai importante mesaje ale campaniei sunt „Votează Legal! Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!" pentru cetăţeni sunt: „Dacă dai mită - constând în bani sau bunuri - pentru a vota sau a nu vota un candidat/o listă de candidaţi faci închisoare între 6 luni şi 5 ani. Şi tentativa se pedepseşte!", „Decide singur la vot! Nu te lăsa influenţat de promisiuni, bani sau cadouri! Alegătorul care votează de mai multe ori în ziua referendumului riscă închisoarea de la 6 luni la 5 ani! Nu uita! Şi tentativa se pedepseşte cu închisoare!", „În cazul în care vă aflaţi, în ziua referendumului, în altă localitate decât cea în care sunteţi înscris în lista electorală, puteţi vota pe o listă suplimentară, pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate". Reprezentanţii Poliţiei mai spun că autorităţile au prevăzut măsuri pentru depistare a fraudelor electorale, iar cetăţenii care săvârşesc asemenea fapte vor suporta rigorile legii. Astfel, legea prevede termenul de 60 de zile de la data referendumului, în care Biroul Electoral Central va înainta copiile listelor electorale permanente, respectiv tabelele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare, Autorităţii Electorale Permanente. Acestea vor fi verificate în vederea depistării eventualelor voturi multiple şi se vor sesiza organele de urmărire penală în cazul persoanelor care au votat de mai multe ori.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii