Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:21 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Căutaţi pentru că au prădat o pensionară S-au dat drept lucrători Enel şi au furat bani din casa victimei

ro

16 Jul, 2014 00:00 1136 Marime text
Poliţiştii Secţiei 1 sunt pe urmele unor hoţi care au furat din casa unei pensionare peste zece mii de lei. Oamenii legii au fost sesizaţi, săptămâna trecută, că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa de pe strada Mircea cel Bătrân a unei vârstnice de 75 de ani, cu acordul acesteia, pe motiv că doresc să citească contorul electric şi, profitând de neatenţia femeii, au sustras de pe un pat aflat în dormitor suma de 10.600 de lei. Cercetările continuă în vederea identificării autorilor şi tragerii acestora la răspundere penală. Poliţiştii au un cerc de suspecţi şi nu este exclus ca aceştia să fi comis şi alte asemenea fapte.

„Poliţiştii constănţeni recomandă precauţie la primirea în locuinţă a unor persoane care pretind a fi lucrători ai unor diferite societăţi, solicitându-le acestora prezentarea unor documente de identitate (legitimaţii vizate şi cărţi de identitate). În cazul în care există suspiciuni cu privire la calitatea persoanelor respective, să nu permită accesul în locuinţă şi să anunţe Poliţia prin 112“, transmite Biroul de presă al IPJ Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii