Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câţi bani au „făcut“ procurorii DIICOT Constanţa şi ce droguri noi ne ameninţă

ro

14 Jun, 2016 00:00 1824 Marime text


Nu mai puţin de 20.000 de euro şi peste 300.000 de lei. Acestea sunt sumele cu care procurorii „anti-tero“ dobrogeni se pot „lăuda“ la centru, banii provenind din măsurile asigurătorii dispuse în dosarele instrumentate. Totodată, cifrele oficiale mai arată faptul că alte 51 de bunuri mobile şi imobile au fost confiscate de anchetatori, acestea nefiind încă evaluate. Pe de altă parte, anchetatorii de la malul mării atrag atenţia asupra riscului pe care Portul Constanţa îl presupune pe piaţa traficanţilor de narcotice, dat fiind că pe aici pleacă drogurile şi spre restul Europei, nu numai în România, gramul de cocaină fiind de aproximativ 100 de euro la noi, iar cel de heroină, circa 50 de euro. Foarte interesant, nu este de trecut cu vederea nici faptul că un nou drog pare să îşi facă loc, încet-încet, în lumea consumatorilor de stupefiante.
 
Procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu stau pe gânduri când vine vorba de măsurile de siguranţă luate de stat pentru recuperarea prejudiciilor stabilite în diferite cauze. Potrivit informaţiilor oficiale, la nivelul acestei structuri „s-au dispus măsuri asigurătorii (…) în sumă totală de 316.350 de lei şi 20.125 de euro“.
 
Dat fiind că DIICOT Constanţa are în subordine şi biroul de la Tulcea, este de menţionat că, din sumele respective, 156.849 de lei şi respectiv 19.625 de euro au fost confiscate la Constanţa, iar restul - 159.501 lei şi 500 de euro, la nivelul Biroului Teritorial Tulcea. În ceea ce priveşte cele 51 de bunuri încă neevaluate, informaţiile date publicităţii arată faptul că este vorba despre nu mai puţin de 27 de imobile, dintre care nouă apartamente şi case de locuit şi 18 terenuri, şi 24 de autoturisme.

Portul Constanţa, „ţinta“ traficanţilor

În ceea ce priveşte traficul efectiv de narcotice, cu precădere heroină şi cocaină, porturile româneşti de la Marea Neagră sunt considerate zone de risc pe hărţile anchetatorilor. Dintre ele, Portul Constanţa este principalul favorit al traficanţilor. Deschiderile pe care România le are la Marea Neagră, au concluzionat procurorii DIICOT, „constituie şi în prezent o alternativă considerată de traficanţi ca fiind viabilă pentru introducerea drogurilor în spaţiul Uniunii Europene“. Pe de altă parte, conform informaţiilor primite de la procurori, se pare că nu ar trebui să ne culcăm pe o ureche la gândul că drogurile tranzitate prin porturile noastre iau strict calea Occidentului, căci realitatea este departe de a fi aşa. Multe dintre ele ajung pe piaţa internă, unde posibilul profit obţinut din vânzarea lor îi încurajează pe traficanţi să îşi aşeze „taberele“ mai ales în Bucureşti, dar şi în zonele celor mai importante centre universitare din fiecare oraş. Procurorii arată că sumele obţinute de traficanţi pentru un gram de cocaină sunt de circa 100 de euro, iar pentru unul de heroină, de aproximativ 50 de euro.

„Drogul-vedetă“ adus din Etiopia

Nu în ultimul rând, se pare că traficanţii de droguri încearcă marea cu degetul şi intenţionează să „cultive“ gustul consumatorilor inclusiv pentru un nou produs stupefiant, adus din Etiopia, khat-ul. „Potrivit modului de operare rezultat din anchetele desfăşurate în dosarele instrumentate la nivelul serviciului, khat-ul a provenit din Etiopia şi a fost expediat prin colet poştal pe ruta Grecia - România, pe numele unor destinatari, persoane fizice“, au arătat procurorii.
 
În acest context, este de precizat că, în urmă cu un an, procurorii DIICOT Constanţa au interceptat un transport de 50 kg de khat, destinaţia finală fiind Italia şi Marea Britanie. Pe piaţa de profil, un plic de 25 de grame de khat poate ajunge şi la 30 de lire sterline, efectul acestuia putând să ţină până la trei ore. Momentan, însă, se pare că primele cantităţi introduse la noi în ţară ar fi fost destinate exclusiv exportului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii