Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:56 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât mai costă un permis de conducere fals

ro

25 Feb, 2013 23:20 2956 Marime text

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în zona de competenţă un cetăţean român care conducea un autoturism cu un permis de conducere fals.

Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Chilia au oprit pentru control, în zona de competenţă, un autoturism marca Dacia, condus de cetăţeanul român P.A., în vârstă de 31 de ani.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele statului italian, care s-a dovedit a fi fals.

Verificările au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.

Şoferul, domiciliat în judeţul Tulcea, a declarat că a obţinut permisul auto în Italia, de la un cetăţean albanez, căruia i-a plătit suma de 1.200 de euro.

Persoana în cauză este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 291 Cod Penal, respectiv art. 86 din O.U.G. 195/2002.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii