Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât au judecătorii lui Nicuşor Constantinescu (documente)

ro

12 Feb, 2014 00:00 3687 Marime text
La data de 10 februarie, procurorii DNA au anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Nicuşor Daniel Constantinescu şi au dispus, faţă de acesta, măsura controlului judiciar
 
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Daniel Constantinescu, află mâine dacă va avea câştig de cauză în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). El a cerut Tribunalului Constanţa, în baza noului Cod de Procedură Penală, revocarea unei măsuri preventive, respectiv obligarea de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile. Dosarul se află în atenţia completului de judecată Drepturi şi Libertăţi (DL) F2, prezidat de magistratul Cornelia Dumitra, judecător al Tribunalului Constanţa.
 
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, Cornelia Dumitra nu are terenuri sau clădiri şi conduce un automobil marca Audi, model A 6, autoturism fabricat în anul 2006, dobândit prin vânzare-cumpărare în luna martie 2012. Magistratul are datorii de circa 50.000 de euro (credit). În ceea ce priveşte salariul, Cornelia Dumitra a declarat că a primit, în calitate de salariat al Tribunalului Constanţa, suma anuală de 108.382 de lei. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, Cornelia Dumitra nu are interese. După cum arătam şi în ediţia trecută, pe data de 17 ianuarie, Nicuşor Daniel Constantinescu s-a aflat şi în atenţia completului de judecată P2, prezidat de Marius Nastasia. Conform portalului instanţelor de judecată, în această cauză preşedintele CJC a formulat o plângere împotriva deciziei Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin intermediul căreia i-a fost interzis să părăsească graniţele ţării pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătoria Constanţa a respins ca nefondată cererea de revocare formulată de Nicuşor Constantinescu. Decizia a fost definitivă. Conform declaraţiei de avere, Marius Nastasia nu are terenuri, însă deţine, din 2001, o jumătate dintr-un apartament, în Târgovişte, şi conduce un autoturism marca Skoda, model Octavia 2, fabricat în 2007. În ceea ce priveşte datoriile, magistratul care a respins plângerea formulată de şeful CJC are, din 2008, un credit la Raiffeisen Bank, în valoare de 15.000 de euro. Marius Nastasia a trecut în rubrica destinată veniturilor suma de 33.838 de lei, provenită din activitate didactică (Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina). Nici acest judecător nu are interese.
 
Control judiciar
 
Reamintim că, la data de 10 februarie, procurorii din cadrul Serviciului teritorial Constanţa al DNA au anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Nicuşor Daniel Constantinescu şi au dispus, faţă de acesta, măsura controlului judiciar.
„Controlul judiciar este o măsură preventivă prevăzută de Noul Cod de Procedură Penală, necesară în scopul împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală. Aceasta va înlocui măsura preventivă o obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile, dispusă anterior, în cursul lunii ianuarie 2014, conform prevederilor vechiului CPP, şi va intra în vigoare la expirarea acesteia (n.r. 13 februarie). Pe timpul cât se află sub control judiciar, Nicuşor Daniel Constantinescu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie sau la organul desemnat cu supravegherea ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie sau organul desemnat cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, să nu depăşească graniţele României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii