Cât are vameşul Ciucă
Cât are vameşul CiucăDe asemenea, Cristian Ciucă a precizat că nu este membru de sindicat şi nici al vreunui alt tip de organizaţie. Informaţiile au fost făcute publice în declaraţia de avere şi de interese completate de controlorul vamal pe 14 octombrie 2010 şi afişate pe site-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor. Lucrătorul vamal a precizat că nu deţine terenuri, iar în ce priveşte clădirile, este proprietarul unei case de locuit situată în Constanţa, ce are 99 de metri pătraţi şi pe care a dobândit-o în anul 1995, în urma încheierii unui contract de vânzare - cumpărare. La capitolul bunuri mobile, controlorul din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea a menţionat faptul că este proprietarul unui autoturism Skoda, fabricat în 2005 şi dobândit în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Legat de eventualele „bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro", vameşul a declarat că nu deţine aşa ceva. De asemenea, acesta nici nu a înstrăinat în ultimele 12 luni bunuri imobile şi nici nu a fost beneficiarul unor „cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoare de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro". În ceea ce priveşte venitul anual realizat, controlorul Cristian Ciucă a menţionat suma de 15.907 lei, fiind vorba despre salariul încasat de la Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp