Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:52 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Captură de zile mari în Portul Agigea Aproape 3,6 milioane de comprimate ecstasy trebuiau să ajungă în Olanda (galerie foto)

ro

03 Jul, 2015 00:00 1922 Marime text
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime au identificat şi confiscat în Portul Constanţa Sud - Agigea un transport de peste o tonă de pre-precursori de droguri sintetice.

Substanţa chimică a fost descoperită la controlul efectuat de poliţişti împreună cu reprezentanţii Vămii, într-un container sosit din China. Conform documentelor prezentate în Vamă, containerul trebuia să conţină 13 tone cu detergent, importat de o societate comercială din judeţul Cluj. Disimulaţi printre sacii cu detergent au fost descoperiţi alţi 40 de saci identici ca formă, însă conţinând pre-precursorii de droguri. Substanţa descoperită în Portul din Constanţa urma, cel mai probabil, să ajungă în laboratoarele clandestine de fabricare a drogurilor sintetice ce funcţionează pe teritoriul olandez. Conform specialiștilor de la Institutul Olandez de Cercetare, dintr-o tonă de pre-precursori se obţin, după supunerea succesivă a substanţei la unele procedee chimice, aproximativ 3,6 milioane de comprimate ecstasy, valoarea unui comprimat vândut în România fiind de 50 - 60 de lei.
La acest moment, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime nu au luat nicio măsură preventivă în prezenta cauză.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii