Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:01 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călugărul din Medgidia şi două fapte de act sexual cu minori

ro

31 Jan, 2012 00:00 1484 Marime text
Călugărul cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor ar putea fi deferit instanţei de judecată în aproximativ 30 de zile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, care au decis ca individul să nu părăsească localitatea de domiciliu, pentru 30 de zile, spun că în sarcina învinuitului se reţin două fapte de act sexual cu minori. Dintre acestea, una priveşte un minor sub vârsta de 15 ani. Amintim că „slujitorului lui Dumnezeu" a intrat în colimatorul procurorilor în urma unor informaţii primite de la un profesor din Topraisar. Acesta a reclamat că doi dintre elevii săi ar fi fost racolaţi de un individ pentru a întreţine raporturi sexuale pe un câmp, din apropierea municipiului Medgidia. Arhiepiscopia Tomisului a arătat că învinuitul a fost stareţ al Mănăstirii din localitatea 23 August, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului" şi „Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Bretanion" - Protoieria Mangalia, în perioada 1 septembrie 2006 - 2 septembrie 2008, având numele de călugărie Macarie. În şedinţa din 10 noiembrie 2008 şi aprobată de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Teodosie, Macarie - Nicolae Sima a fost caterisit şi exclus din viaţa călugărească, din cauza neascultării faţă de autorităţile bisericeşti superioare, administrarea cu rea voinţă şi în mod fraudulos a bunurilor mănăstirii şi fals şi uz de fals în scopul excrocării bunei credinţe şi sentimentelor religioase ale închinătorilor şi pelerinilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii