Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:58 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadavru în Canalul Dunăre - Marea Neagră Un bărbat s-a sinucis aruncându-se în apă cu o greutate legată de gât

ro

01 Sep, 2014 00:00 2580 Marime text
Descoperire macabră făcută de un localnic care se plimba pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră, ieri, în dreptul Gării CFR din localitatea Mircea Vodă. Omul a văzut un cadavru plutind pe apă şi a alertat imediat autorităţile.
 
Un echipaj al Poliţiei Transporturi şi unul de scafandri militari de la ISU „Dobrogea“ au scos la mal cadavrul aflat în stare avansată de descompunere al unui bărbat. Acesta avea o funie legată în jurul gâtului, funie de care atârna, pe fundul apei, o bucată de şină de cale ferată.
 
La faţa locului a sosit şi un procuror criminalist. Dacă în prima fază, anchetatorii nu excludeau varianta unei crime, misterul s-a desluşit imediat ce au reuşit să stabilească identitatea victimei. Leon Păvăloaiei, în vârstă de 63 de ani, dispăruse de acasă, din Făclia, încă de marţea trecută, fiind dat dispărut de familie. Rudele spun că bărbatul suferea din anul 2005 de o boală psihică şi că, de atunci, a avut nenumărate tentative de suicid.
 
În plus, rudele au recunoscut cablul de sârmă şi bucata de şină de cale ferată ca provenind din gospodăria victimei, astfel că anchetatorii nu mai au niciun dubiu asupra sinuciderii, cu atât mai mult cu cât cadavrul nu prezenta alte urme de violenţă.
 
Necropsia va stabili cauza decesului şi momentul exact în care s-a produs tragedia. Cel mai probabil, bietul om a pierit înecat.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii