Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bulevardul Mamaia este oficial închis circulaţiei (galerie foto)

ro

02 Apr, 2014 00:00 2591 Marime text
Lucrările pentru pasarelele pietonale care vor fi construite pe bulevardul Mamaia au fost începute ieri în mod oficial. Până pe data de 24 aprilie, când se aproximează că vor fi încheiate lucrările, se vor folosi rute ocolitoare.
Pe sensul de mers dinspre Năvodari spre Constanţa, participanţii la trafic sunt îndrumaţi să circule pe aleea din faţa Hotelului Perla, cu ieşire în sensul giratoriu de la Aqua Magic. Pe sensul de mers dinspre municipiul Constanţa spre Năvodari, de la staţia de taxare aflată la intrarea în staţiunea Mamaia, conducătorii vor circula pe linia de centură, cu ieşire pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu. Totodată, menţionăm că, în perioada 1 aprilie - 15 mai, în zona Cazino şi Hotel Rex, pe o distanţă de 200 de metri, circulaţia pe bulevardul Mamaia va fi restricţionată. Pe această porţiune se circulă pe un singur sens de mers pe ambele părţi ale carosabilului. Proiectul presupune construirea a trei pasarele pietonale, care vor avea drept scop fluidizarea traficului pe bulevardul Mamaia, în zona staţiunii. Potrivit declaraţiilor pe care primarul municipiului le-a făcut la începere proiectului, pasarelele vor fi nişte opere de artă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii