Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:25 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Batranele, preferatele violatorilor

ro

06 Mar, 2004 00:00 1221 Marime text

Persoanele de varsta a treia, victimele unor degenerati

In ultimul an, pe raza judetului Constanta s-au consumat zeci de acte de agresiune sexuala (viol sau tentativa) in care victimele sunt femei de peste 60 de ani * Faptuitorii sunt intotdeauna barbati tineri (16-30 de ani), recidivisti si cu grave probleme psihice, care inainte de a comite fapta "isi fac curaj" consumand o cantitate mare de alcool * Ratati din toate punctele de vedere si frustrati sexual, acesti indivizi se tem sa abordeze o femeie de aceeasi varsta si iau in vizor o persoana fara aparare, singura fata de care se pot simti puternici * Autorul cunoaste "geografia" locului, vecinatatile si obiceiurile proprietarei, care intotdeauna este o batrana care locuieste singura * Incercarile noastre de a contacta un psiholog care sa explice cauza acestui comportament deviant au esuat, nici unul dintre specialistii constanteni nedorind sa isi expuna opiniile in legatura cu acest subiect delicat

Datele statistice puse la dispozitia opiniei publice de catre institutiile abilitate arata ca in judetul Constanta, in ultimii ani, factorul infractional este in continua scadere. Rezultatele pozitive au la baza atat modificarile legislative survenite in ultimul timp, cat si schimbarea de mentalitate a celor care actioneaza in cadrul politiei. Cu toate acestea, unele infractiuni continua sa "reziste", intinand fata unei societati care incearca din rasputeri, chiar daca nu reuseste intotdeauna, sa fie democratica. Este cazul infractiunilor de viol comise in mediul rural, in care victimele sunt batrane. Trebuie spus ca, tot mai des, pe raza judetului nostru s-au inregistrat astfel de fapte penale in care victime sunt persoanele in varsta, incapabile sa se apere. Tot mai multe batrane, cu varste cuprinse intre 60 si 90 de ani si care in general locuiesc singure, cad victime unor astfel de fapte antisociale, fiind pagubite de bunuri adunate de-a lungul anilor, agresate fizic sau chiar molestate sexual. Cazurile in care batranele sunt agresate sexual de tineri cu varste intre 16-30 de ani sunt tot mai numeroase in ultimul timp. Desi politistii au incercat sa asigure asistenta acestor posibile victime, fenomenul nu poate fi inca tinut sub control. Victimele "preferate" ale acestor bestii cu chip de om sunt batranele care locuiesc singure. Violatorii de batrane sunt persoane cu grave probleme psihice, introvertiti si frustrati sexual, care nu reusesc sa se integreze in societate. In aproape toate cazurile, faptuitorii sunt recidivisti, avand executati ani grei de inchisoare pentru fapte similare. Un alt aspect comun al acestui gen de infractiuni este dat de rolul determinant al alcoolului in comiterea faptei. Indivizii comit aceste fapte abominabile atunci cand se afla in stare avansata de ebrietate, bautura actionand ca un declansator al intentiilor criminale, ascunse pana atunci in subconstientul barbatului.

Modul de operare si un pic de psihologie

Dupa cateva ore de baut prin carciumile din localitate, acesti indivizi fara capatai, aproape intotdeauna fara ocupatie, se decid sa isi satisfaca impulsurile sexuale. Violatorii cunosc foarte bine "geografia" locului, imprejurimile, caile de acces in locuinte si "tabieturile" proprietarei. Fapta se consuma la miez de noapte, accesul in locuinta facandu-se prin efractie. Dupa ce este prins, barbatul va declara ca intentia initiala a fost doar de a jefui victima si ca actul sexual s-a consumat cu acceptul batranei. Date fiind deficientele comportamentale si labilitatea psihica, autorii prefera sa actioneze individual, foarte rar inregistrandu-se cazuri in care batrana este violata de doua sau mai multe persoane. Cercetarile ulterioare efectuate de anchetatori au demonstrat ca, in majoritatea cazurilor, violatorul este un barbat care a lucrat cu ziua, ajutand-o pe batrana la diverse treburi gospodaresti, in schimbul unei sume modice de bani sau al unei farfurii de mancare. Viitoarea victima se comporta omenos cu tanarul, il ajuta si sfatuieste, facandu-l pe acesta sa se simta protejat si iubit. In momentul in care tanarul are mintea incetosata de alcool, toate aceste date sunt recompuse intr-un scenariu conform caruia autorul se vede "dorit" din punct de vedere sexual de persoana care i-ar putea fi mama. Odata intrat cu forta in locuinta, barbatul isi ameninta victima cu moartea, cerandu-i sa se supuna fara cracnire "ordinelor" lui. Acest comportament este specific violatorilor care in acest fel isi demonstreaza lor insisi ca sunt puternici si nimic nu le poate sta in cale. Pentru ca dominarea sa fie totala, victima este uneori legata de maini si primeste numeroase lovituri, desi probabilitatea unei "ofensive" este nula. Infractorul comite acte gratuite de violenta dintr-un sadism pur, comportament care "refuleaza" in astfel de momente, dupa ce aceste idei au stat ani intregi "la pastrare" in subconstient. Anchetele au relevat faptul ca nici unul dintre violatori nu a avut vreodata o relatie stabila, multumindu-se sa intretina raporturi sexuale pasagere cu persoane de sex feminin care faceau parte tot din grupul celor aflati la "marginea societatii". Indivizii se tem sa abordeze o femeie de aceeasi varsta, fata de care se simt inferiori, si singura persoana pe care simt ca o pot domina ramane septuagenara sau octogenara, care le-a acordat atentie. Ei sunt convinsi ca aceasta atentie aratata lor in trecut de batrana inseamna mult mai mult si ca aceasta isi doreste sa faca sex. Intotdeauna ei declara ca victima a fost de acord sa intretina raportul sexual, o minciuna pe care insa ajung sa o creada pana si ei.

Cazuri concrete

Acest fenomen a capatat, in ultimii ani, o amploare nebanuita, tot mai multe batrane care locuiesc in zona rurala cazand victime unor astfel de degenerati. Astfel, de la inceputul acestui an si pana in prezent, pe raza judetului s-au inregistrat patru violuri si tentative. Cea mai grava fapta s-a inregistrat in comuna Ion Corvin, pe data de 24 ianuarie, cand Simona Manole a fost obligata de catre doi barbati sa intretina raporturi sexuale. Autorii sunt Marin Ruse, de 24 de ani, si Stefan Nicolae, de 32 de ani, ambii din satul Viile. Un aspect foarte important al acestui caz este dat de "asocierea" celor doi indivizi, doua personalitati diferite care si-au gasit un punct comun. Cei doi au intrat prin efractie in locuinta batranei, fortand usa de la intrare. Trezita din somn, victima este amenintata cu violenta si legata, dupa care ambii barbati intretin raporturi sexuale pe cale normala. Dupa consumarea faptei, Nicolae Stefan si Marin Ruse au sustras din locuinta victimei suma de 750.000 de lei si au plecat linistiti acasa, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Cei doi au fost retinuti dupa cateva ore, iar in prezent sunt in stare de judecata pentru comiterea infractiunii de viol. O alta fapta asemanatoare s-a consumat pe 27 ianuarie, in comuna Limanu, dar in acest caz trebuie mentionat faptul ca infractiunea a ramas la stadiul de tentativa. Aceasta cauza este "clasica", fiind vorba despre un tanar de 22 de ani si o sexagenara. Florin Vladescu a consumat alcool in cursul zilei, dupa care a mers la casa Elenei Radulescu, despre care stia ca locuieste singura. Si aici, victimele se cunosteau, barbatul lucrand cu ziua in gospodarie, in schimbul unei farfurii de mancare. Vladescu a spart usa, a intrat in camera victimei si a obligat-o pe aceasta sa se dezbrace. "Norocul" batranei a fost acela ca a lesinat, aspect care i-a displacut tanarului, care s-a dus acasa si s-a culcat.

Psihologi inutili

Pentru a intelege mai bine comportamentul deviant al acestor indivizi, am incercat sa obtinem o parere avizata din partea unui psiholog, singurul specialist care poate intelege ce anume "declanseaza" in mintea autorilor ideea comiterii faptei. Am fost refuzati pe rand de mai multi psihologi care isi desfasoara activitatea pe raza municipiului. Unii dintre acestia ne-au raspuns politicos ca nu sunt in masura sa se exprime in acest sens (desi au pregatirea necesara), in timp ce altii, mai verosi, ne-au comunicat ca astfel de consultatii costa. In acel moment, am luat decizia de a apela la cel mai de seama specialist la judetului, cel care se confrunta aproape zilnic cu astfel de cazuri, psihologul Inspectoratului de Politie, Liviu Chesnoiu. Facem mentiunea ca nu l-am contactat pe acesta de la bun inceput, intrucat eram constienti de faptul ca agenda sa este deosebit de incarcata. Chesnoiu ne-a declarat ca un astfel de subiect nu poate fi tratat in cateva minute, prin telefon, si ne-a invitat la biroul sau pentru a discuta pe larg acest amplu subiect. Timp de trei zile am incercat sa avem aceasta intrevedere, dar ea nu a mai putut avea loc, de fiecare data psihologul scuzandu-se ca are in desfasurare o actiune. Cu regretul ca nu avem opinia unui specialist in domeniu, am incercat sa prezentam toate datele care alcatuiesc astfel de cazuri, facand remarci logice si de bun-simt cu privire la cauzele care duc la astfel de fapte abominabile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii