Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:38 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat depistat şi încarcerat în judeţul Timiş. Fusese condamnat la puşcărie pentru corupere sexuală a minorilor

ro

15 Jul, 2018 09:42 1635 Marime text
În perioada 6 - 12 iulie a.c., poliţiştii din întreaga ţară, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române, au depistat 144 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 91 de minori.
 
De asemenea, în această perioadă, au fost depistate și 84 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 62 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 15 aveau mandate de arestare preventivă, 5 erau urmărite în baza unui mandat european de arestare, iar 2 persoane aveau sentinţe penale de internare în unitați medicale de specialitate.
 
Un bărbat, de 49 de ani, din județul Timiș, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 2 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, a fost depistat, la data de 6 iulie a.c., de polițiștii din I.P.J. Timiș, fiind încarcerat în Penitenciarul Timiș.
 
Un alt bărbat, de 29 de ani, din București, care se sustrăgea executării unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, a fost depistat, la data de 6 iulie a.c., și încarcerat în Arestul Poliției Capitalei.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii