„Bani pentru şefi din CJC" Afaceristul Radu Birea merge la Curtea de Apel
„Bani pentru şefi din CJC":Afaceristul Radu Birea merge la Curtea de ApelAmintim că Birea este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, sub forma tentativei de evaziune fiscală (prin neînregistrarea în evidenţele financiar-contabile a tuturor facturilor emise şi declararea unui sediu fictiv) şi fals în declaraţii. Radu Birea este cel de la care s-a pornit ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul denumit generic „Bani pentru şefi din CJC". În acest ultim dosar este cercetat bucureşteanul Eugen Mija, Realini Lupşa, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, dar şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Casei Româno - Chineze. Dosarul de azi al lui Birea va fi analizat de magistraţii Secţiei penale şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Complet de Judecată C 2 urgenţă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp