Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Azil de bătrâni ilegal la Tuzla? Decesul unei femei poate declanşa un scandal naţional

ro

13 Nov, 2013 00:00 2139 Marime text
Poliţiştii din Tuzla au fost sesizaţi de către personalul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 90 de ani, adusă în unitatea spitalicească din data de 6 septembrie, a decedat în urma unei autoaccidentări.

Din primele investigaţii, s-a stabilit că cea în cauză figura internată într-un azil de bătrâni din localitatea Tuzla, iar la data de 6 septembrie a căzut, lovindu-se în zona capului, ulterior, la data de 9 octombrie, decedând ca urmare a traumatismului suferit.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii decesului, totodată fiind sesizate şi celelalte instituţii abilitate în vederea verificării legalităţii funcţionării unităţii respective, urmând a fi luate măsuri legale în consecinţă.

Se pare că azilul nu funcţionează în mod legal. În trecut, au mai fost înregistrate altei trei decese la această unitate. Unitatea aparţine SC Marie-Elaine SRL, firmă condusă de Maria Marinescu şi de Cristian Marinescu. Cei în cauză nu au solicitat acreditarea ca furnizor de servicii sociale, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa. Conform aceleiaşi surse, unitatea în cauză se ocupă, potrivit datelor oficiale, de învăţământ primar şi de alte servicii de cazare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii