Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:01 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Azi Raim, din nou în fața judecătorilor

ro

26 Feb, 2014 00:00 2410 Marime text
Iuzeir Raim, din Mangalia, cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa, se va afla, azi, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța. 

Aceștia vor decide dacă bărbatul va fi cercetat în stare de libertate ori în arest preventiv, așa cum solicită procurorii Anticorupție. Amintim că, săptămâna trecută, Tribunalul Constanța a respins propunerea de arestare preventivă a lui Raim, precum și pe cea a lui Suliman Iusein Sinan, cercetat în aceeași cauză. Tot Tribunalul l-a pus pe Iuzeir Raim sub control judiciar. Și Suliman Iusein a fost pus în libertate, fără a avea vreo interdicţie. Potrivit DNA, Raim este cercetat pentru înşelăciune şi şantaj, iar Suliman Iusein Sinan este suspectat de complicitate la şantaj.

„În luna martie a anului 2012, în urma vânzării unui imobil situat în Portul Turistic Mangalia, inculpatul Iuzeir Raim a promis că va achita unei persoane vătămate suma de 33.000 de euro reprezentând contravaloarea unui autoturism marca Mercedes. Această sumă de bani reprezenta o parte a prestaţiei promise de inculpat în schimbul imobilului dobândit de la partea vătămată. Inculpatul însă nu a achitat acesteia din urmă decât suma de 13.000 de euro, iar ulterior, la începutul lunii noiembrie 2013, ajutat de Suliman Iusein Sinan şi de o altă persoană, a exercitat ameninţări cu acte de violenţă asupra persoanei vătămate. Scopul acestora era de a determina persoana vătămată să renunţe la încercarea de a recupera de la inculpatul Iuzeir Raim, pe căi legale, restanţa de 20.000 de euro”, au conchis procurorii Anticorupţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii