Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocatul să convingă instanţa! Cele trei variante de verdict favorabil lui Nicuşor

ro

20 Feb, 2012 00:00 2574 Marime text
cap_5.jpgCeea ce atrage atenţia în cazul politicianului constănţean este că, spre deosebire de alte cauze penale, unde avocaţii solicită în principal achitarea clienţilor lor, iar în subsidiar condamnarea la o pedeapsă cu suspendare, avocatul lui Constantinescu, Marius Mocanu, a mers exclusiv pe achitare

Mâine, magistraţii Judecătoriei Constanţa, în completul prezidat de judecătoarea Delia Molnar, vor pronunţa verdictul în procesul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de abuz în serviciu contra intereselor publice. Totuşi, pentru ca instanţa să pronunţe mâine verdictul dorit de preşedintele CJC, anume strict achitarea, judecătoarea Delia Molnar ar trebui să se lase convinsă de apărare fie că fapta pentru care politicianul este judecat nu există, fie că nu a fost săvârşită de el, fie nu este infracţiune, pentru că îi lipseşte unul dintre elementele constitutive. Iar aceasta, în condiţiile în care procurorii cer condamnarea la o pedeapsă cu executare.

Foarte interesant, aşa cum s-a precizat şi anterior legat de acest proces, ceea ce atrage atenţia în cazul politicianului constănţean este că, spre deosebire de alte cauze penale, unde avocaţii solicită în principal achitarea clienţilor lor, iar în subsidiar condamnarea la o pedeapsă cu suspendare, avocatul lui Constantinescu, Marius Mocanu, a mers exclusiv pe achitare. Nicuşor Constantinescu a ajuns inculpat în acest proces după ce, în decembrie 2008, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată, acuzându-l de abuz în serviciu contra intereselor publice. Aceiaşi anchetatori au susţinut că, prin faptele sale, preşedintele CJC ar fi creat un prejudiciu estimat la un milion de euro. La polul opus, apărarea a susţinut de la bun început că politicianul PSD local este complet nevinovat de acuzaţiile aduse de DNA.

Articolul 10, litera a, c sau d

nicusor_-_Nicusor_Constantinescu_01.jpg

Sens în care, în pledoaria finală, avocatul Marius Mocanu, din cadrul Baroului Constanţa, le-a cerut judecătorilor să îl achite pe Nicuşor Constantinescu, în temeiul articolului 10 litera a, c sau d din Codul de procedură penală. Mai exact, pentru a pronunţa sentinţa râvnită de mai-marele CJC, în primul rând, completul prezidat de judecătoarea Delia Molnar ar trebui să se lase convins de ideea că fapta de care este acuzat Constantinescu, în speţă abuz în serviciu contra intereselor publice, nu există (articolul 10 litera a). Iar dacă acesta se dovedeşte a fi o idee mai greu de digerat, atunci apărarea vine în sprijinul judecătorului, oferindu-i o altă posibilitate de achitare: cea pronunţată în temeiul aceluiaşi articol 10, dar al literei c din Codul de procedură penală. Ceea ce s-ar tălmăci, în limbaj comun: „în regulă, să spunem că abuzul incriminat de DNA ar exista, dar nu a fost comis de Nicuşor Constantinescu". Iar dacă şi varianta aceasta ar putea părea forţată în ochii instanţei care va pronunţa verdictul, atunci există achitarea cu numărul 3: cea dispusă în temeiul articolului 10, litera d - „faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii". În termeni liberi „bun, să zicem că e ceva acolo, dar nu este vorba despre nicio infracţiune comisă de Nicuşor Constantinescu, pentru că faptei sale îi lipseşte una dintre componentele de bază ale infracţiunii (nr. eventual, intenţia)". Iar cu aceste variante avansate de apărare, Nicuşor Constantinescu nu are cum să nu spere într-o achitare. Şi nimic altceva.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii