Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aveţi de gând să veniţi la mare? Jandarmii fac un anunţ important!

ro

30 Jun, 2017 15:15 2434 Marime text
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor fi prezenţi pe litoralul românesc în acest sezon estival. Aceştia vor acţiona alături de poliţişti.
 
Peste 300 de jandarmi constănţeni vor fi prezenţi în următoarele locuri: Constanţa (Faleză Cazino, Portul Tomis, plaja Modern), Mihail Kogălniceanu, Eforie, Techirghiol, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia.
 
Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanţa vor acţiona în Năvodari, staţiunile Mamaia, Costineşti, 2 Mai şi Vama Veche.
 
Echipaje de intervenţie vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi restabilirea ordinii publice în situaţia în care aceasta va fi tulburată, la sesizare din oficiu sau la solicitare, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.
 
Aceştia sunt pregătiţi să asigure măsurile de ordine la toate manifestările cultural-artistice, sportive, promoţionale sau religioase cu participare de public numeros ce vor fi organizate în perioada sezonului estival pe întreg litoralul.
 
Jandarmeria Constanţa recomandă cetăţenilor următoarele:
- turiştii odată ajunşi la destinaţie să nu lase bagajele nesupravegheate;
- să nu lase bunuri de valoare în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme;
- să depoziteze banii şi bunurile de valoare în seiful hotelului;
- să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa şi au închis ferestrele camerei unde sunt cazaţi, în timpul nopţii sau atunci când părăsesc unitatea de primire turistică;
- să închidă autoturismele şi să le parcheze în locuri special amenajate şi iluminate corespunzător;
- să acorde o atenţie deosebită copiilor, care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate şi să le explice că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte diferite obiecte de la necunoscuţi sau să urce în maşinile necunoscuţilor sub diverse pretexte;
- să se asigure că aceştia cunosc numele părinţilor sau al însoţitorilor şi eventual numărul de telefon unde aceştia pot fi găsiţi;
- să înveţe copilul că, dacă se pierde de părinţi, să rămână în zona unde i-a văzut ultima dată şi să apeleze la o patrulă de siguranţă public;
- să nu neglijeze posibilele consecinţe negative ale consumului de produse alimentare comercializate în mod ambulant pe plajă, să nu încurajeze astfel de practici comerciale şi să nu achiziţioneze astfel de produse, existând posibilitatea să-şi pună în pericol sănătatea, neavând vreo garanţie în ceea ce privește modul de preparare sau depozitare a acestora.
 
Cetăţenilor pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apel la 112 sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.
   
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii