Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:49 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea şi interesele Florentinei Mirică, şefa procurorilor care îi încătuşează pe judecători (documente)

ro

22 May, 2014 00:00 6822 Marime text
Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, cei patru judecători de la Secţia VII civilă a Tribunalului Bucureşti, au fost arestaţi preventiv. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti şi a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Procurorii care îi cercetează penal pe cei patru judecători pentru luare de mită fac parte din Serviciul de combatere a corupţiei în justiţie - Secţia de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Şefa serviciului este procurorul Florentina Mirică, delegarea acesteia sfârşindu-se în luna septembrie. În contextul dosarului mai sus precizat, ZIUA de Constanţa prezintă averea şi interesele şefei procurorilor care i-au încătuşat pe cei patru judecători. Conform datelor oficiale, Florentina Mirică are, din 2005, în comuna Cobia, judeţul Dâmboviţa, împreună cu soţul, două terenuri intravilane, în suprafaţă de câte 2.500 de metri pătraţi. Soţii Mirică mai au un apartament în Bucureşti, din 1997, în suprafaţă de 70 de metri pătraţi, şi o casă de vacanţă în comuna Cobia, judeţul Dâmboviţa, din 2006, în suprafaţă de 140 de metri pătraţi. Familia Mirică are în parcare un VW Passat fabricat în 2002 şi o Skoda Fabia fabricată în 2011. Şefa Serviciului de combatere a corupţiei în justiţie are o datorie către Porsche Bank, din 2011, de 12.000 de euro, scadenţa fiind în anul 2016. În calitate de procuror al DNA, Florentina Mirică a încasat sumele de 100.587 de lei şi 6.400 de lei, reprezentând drepturi salariale restante. Conform propriilor declaraţii, procurorul Florentina Mirică nu are interese.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 15 Aug, 2016 00:33 Cam mult