Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:29 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Direcția Națională Anticorupție și-a făcut film de prezentare (video)

ro

20 Jan, 2021 06:12 2366 Marime text

Direcția Națională Anticorupție și-a făcut un film de prezentare asemănător unui trailer de film de acțiune

În urmă cu câteva zile Direcția Națională Anticorupție, a postat pe pagina sa de Facebook filmul de prezentare al instituției.
 
Are ceva mai mult de șapte minute și este asemănător unui trailer de film de acțiune.
 
Conform filmului de prezentare Direcția Națională Anticorupție desfășoară urmărirea penală pentru infracțiuni de corupție și asimilate cu acestea. Modificările succesive ale legislației au vizat ca această structură specializată să se ocupe numai de combaterea faptelor de corupție de nivel înalt și mediu.
 
De asemenea, Direcția Națională Anticorupție investighează infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene precum și anumite categorii de infracțiuni grave de criminalitate economico-financiară.
 
Categoriile de infracțiuni aflate în competența Direcției Naționale Anticorupție:
a) infracțiunile de corupție: luarea și darea de mită, traficul de influență și cumpărarea de influență (art. 289-292 Cod Penal);
b) infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție (art. 10-13/2 din Legea 78/2000);
c) infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (art. 18/1- art. 18/5 din Legea nr. 78/2000);
d) infracțiunile prevăzute la art. 246, 297 și 300 din Codul penal, dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.
 
În legătură cu infracțiunile de corupție mare și medie, legea stabilește trei criterii:
a) valoarea mitei sau a foloaselor necuvenite este mai mare de 10.000 euro;
b) prejudiciul cauzat este mai mare de 200.000 de euro;
c) infracțiunile de corupție sunt comise (indiferent de valoarea mitei sau a prejudiciului) de persoane care ocupă poziții importante cum ar fi: deputați, senatori, membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat, ofițeri, amirali, generali, primari și viceprimari de municipii, președinți și vicepreședinți de consilii județene, consilieri județeni, prefecți și subprefecți, personal vamal, persoane cu funcții de conducere din regii, companii și societăți naționale.
 
Sursa foto: Captura video DNA

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii