Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:56 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape 20 de persoane nu au voie să se apropie de zonele Gării şi Abator din Constanţa

ro

19 Jan, 2015 00:00 911 Marime text
Şase persoane judecate la Constanţa pentru contrabandă de ţigarete ar putea fi puse în libertate.
 
Vineri, Judecătoria Constanţa a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar în privinţa inculpaţilor. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Dacă hotărârea Judecătoriei va rămâne definitivă, pe timpul cât se află sub control judiciar, cei şase trebuie să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească limita teritorială a municipiului Constanţa decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Constanţa, să nu se apropie de zona gării C.F. şi de zona Abator din municipiul Constanţa, să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar sau de martori, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale, exceptând situaţia relaţiilor de rudenie şi a calităţilor de soţ sau concubin preexistente măsurii controlului judiciar, să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele de existenţă, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În prezenta cauză, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, împreună cu poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, au efectuat, în decembrie 2014, aproape 30 de percheziţii domiciliare. De menţionat că, tot în acest dosar, magistraţii au impus altor 13 persoane să nu se apropie de zona Gării C.F. şi de zona Abator din Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii