Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape 20 de ani de închisoare cu executare pentru foştii şefi ai Ecoterm Năvodari

ro

15 Jun, 2013 00:00 5270 Marime text
Mircea Suciu, fostul director general al SC TSP Ecoterm SA Năvodari, şi Dima Mihal, fostul director economic al aceleiaşi societăţi comercială, trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu în formă continuată dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată, au fost condamnaţi la închisoare cu executare. În acelaşi dosar, la închisoare cu executare au mai fost condamnaţi şi Dinu Apăvăloaei, Gheorghe Iuruc, Stere Mihail, asociaţi şi administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora procurorii Anticorupţie au reţinut infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în forma continuată. Singurul achitat în această cauză a fost Gheorghe Gheorghe, asociat şi administrator la SC GNP Industrial Serv SRL.

Ieri, Completul de judecată P7, prezidat de magistratul Victor Văduva, l-a condamnat pe Dima Mihal, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, la pedeapsa de şase ani de închisoare, în timp ce Mircea Suciu a luat patru ani de temniţă pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Mai departe, prin aceeaşi sentinţă, Dinu Apăvăloaei a luat 3,6 ani pentru infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, Gheorghe Iuruc a fost condamnat la 3,2 ani pentru infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, iar Stere Mihail s-a ales cu trei ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Pedepsele aplicate lui Mihal, Suciu, Apăvăloaei, Iuruc şi Mihail se execută în regim de detenţie. Judecătoria Constanţa a admis în parte pretenţiile civile formulate de partea civilă SC TSP Ecoterm SA Năvodari prin administrator judiciar SC Global Insolvency SPRL. Pe cale de consecinţă inculpaţii Mihal, Suciu, Apăvăloaei şi partea responsabilă civilmente SC Adems SRL Paşcani au fost obligaţi la plata sumei de 1.053.691,13 lei către Ecoterm, cu titlul de daune materiale. De asemenea, instanţa de judecată i-a mai obligat, în solidar, pe inculpaţii Mihal, Suciu, Iuruc şi pe partea responsabilă civilmente SC Geserom Internaţional SRL la plata sumei de 559.277,46 lei către partea civilă SC TSP Ecoterm, cu titlul de daune materiale. „Obligă în solidar inculpaţii Mihal Dima, Suciu Mircea, Mihail Stere şi partea responsabilă civilmente SC Stemirom 2000 SRL la plata sumei de 352.256 lei către partea civilă SC TSP Ecoterm SA Năvodari, cu titlul de daune materiale. Menţine sechestrul asigurător. Instituie sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, aparţinând inculpatului Mihal Dima, în limita sumei de 1.965.224,59 lei. Instituie sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, aparţinând inculpatului Iuruc Gheorghe, în limita sumei de 559.277,46 lei. Ridică sechestrul asigurător înscris prin (...) asupra imobilului (...) aparţinând inculpatului Gheorghe Gheorghe. Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor Suciu Mircea şi Mihal Dima perioada reţinerii din data de 23.10.2006 la data de 24.10.2006”, conform minutei judecătoreşti. Instanţa a dispus luarea faţă de inculpaţii condamnaţi a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Decizia de ieri a Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. După cum arătam şi mai sus, singurul achitat în această cauză a fost Gheorghe Gheorghe, asociat şi administrator la SC GNP Industrial Serv SRL.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

„În perioada 2002 - 2005, în calitate de director general, respectiv de director economic la SC TSP Ecoterm SA Năvodari, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpaţii Suciu Mircea şi Mihal Dima au avizat la plată facturi emise în fals de inculpaţii Apăvăloaei Dinu, Iuruc Gheorghe, Mihail Stere, Gheorghe Gheorghe, facturi ce au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii, iar ulterior achitate pentru lucrări şi servicii care în realitate nu au fost executate. Prin această modalitate a fost cauzat societăţii Ecoterm un prejudiciu în sumă de 2.166.324,79 RON , aducându-se avantaje patrimoniale societăţilor SC Adems SRL, SC Stemirom SRL, SC Geserom Internaţional SRL, SC Somseri SRL, SC GNP Internaţional SRL şi SC Tomilec SRL şi inculpaţilor Apăvăloaei Dinu, Iuruc Gheorghe, Mihail Stere şi Gheorghe Gheorghe. De asemenea, în perioada 2002 - 2005, inculpaţii Apăvăloaei Dinu, în calitate de asociat şi administrator la SC Adems SRL Paşcani, Iuruc Gheorghe, în calitate de asociat şi administrator la SC Geserom Internaţional SRL, Mihail Stere, în calitate de asociat şi administrator la SC Stemirom SRL, Gheorghe Gheorghe, în calitate de asociat şi administrator la SC GNP Industrial Serv SRL, au emis în fals facturi fiscale în care au atestat în mod nereal că au efectuat lucrări şi servicii către SC TSP Ecoterm SA, fapt care i-a ajutat pe inculpaţii Suciu Mircea şi Mihal Dima să facă plăţi nejustificate şi neîntemeiate către societăţile administrate de cei patru inculpaţi”, potrivit DNA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii