Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajaţi din MAI şi RAR, arestaţi Constănţeanul Niculoiu, trimis în judecată în dosarul limuzinelor furate

ro

30 Jan, 2012 00:00 2654 Marime text
niculoiu_sursa_Adevarul.jpgPotrivit anchetatorilor, presupusa grupare infracţională, în perioada 2009-2011, a introdus în mod fraudulos pe teritoriul României 15 autoturisme sustrase sau închiriate din străinătate, fără intenţia de a fi restituite

Afaceristul Constantin Cornel Niculoiu, din Constanţa, reţinut alături de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi angajaţi din cadrul Registrului Auto Român, a fost deferit instanţei de judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, următoarea înfăţişare fiind fixată să se desfăşoare pe data de 16 februarie. Potrivit anchetatorilor, presupusa grupare infracţională ar fi introdus în mod fraudulos pe teritoriul României 15 autoturisme sustrase sau închiriate din străinătate, fără intenţia de a fi restituite. Scopul învinuiţilor era ca, în final, autoturismele să fie vândute unor cumpărători de bună credinţă în vederea realizării în acest mod a unor foloase materiale injuste.

Pe data de 27 ianuarie, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 2667/3/2012, având ca obiect „înşelăciunea". Conform datelor oficiale, Cornel Constantin Niculoiu, Ion Hristache, Vasile Adrian Păun, Marian Aurel Petre, Cristian Hurmuzache, Adrian Vlăsceanu, Florin Cojocaru şi Constantin Strungaru sunt inculpaţi. Potrivit anchetatorilor, presupusa grupare infracţională, în perioada 2009-2011, a introdus în mod fraudulos pe teritoriul României 15 autoturisme (marca Audi, Mazda, BMW, Chrysler, Citroen, Opel, Volkswagen, Skoda, Mercedes Benz, Alfa Romeo, Nissan, Mitsubishi şi Dacia) sustrase sau închiriate din străinătate, fără intenţia de a fi restituite. Scopul învinuiţilor era ca, în final, autoturismele să fie vândute unor cumpărători de bună credinţă în vederea realizării în acest mod a unor foloase materiale injuste. Prejudiciul cauzat de învinuiţi prin activitatea infracţională desfăşurată în cauză (15 autoturisme) depăşeşte, până la acest moment, suma de 200.000 de euro. Cercetările au fost desfăşurate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul tehnic al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, al Jandarmeriei Române şi al specialiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi ai Serviciului Român de Informaţii. În tot acest timp, Direcţia Generală Anticorupţie a beneficiat de sprijinul US Secret Service pentru identificarea modului de finanţare a activităţii infracţionale derulate de membrii reţelei. Constantin Cornel Niculoiu a pus bazele SC Cris Selectioner SRL Constanţa, unitate cu sediul social declarat pe aleea Garofiţei, la numărul 20, şi cu domeniul principal de activitate „selecţia şi plasarea forţei de muncă". Tot în acest dosar a fost audiat şi fostul portar al echipei de fotbal Dinamo, constănţeanul Cristi Munteanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii