Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:06 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajaţi ai Finanţelor Publice Constanţa, trimişi în judecată Mâine se decide libertatea consilierilor Marius Toropu şi Alexandra Bolchiş

ro

01 Jul, 2014 00:00 1780 Marime text
Marius Valeriu Toropu şi Alexandra Bolchiş, consilieri superiori în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa, află, mâine, dacă vor fi puşi în libertate. Cei doi au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorul Sorin Constantinescu, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, pentru luare de mită.

Conform organelor de anchetă, în luna martie, cei doi inculpaţii au efectuat o inspecţie fiscală parţială la o persoană fizică (denunţător în cauză), prilejuită de cererea formulată de aceasta în legătură cu rambursarea taxei pe valoarea adăugată pentru perioada 1 martie - 31 ianuarie 2014. „În timpul efectuării controlului sus-menţionat, cei doi inculpaţi i-au pretins denunţătorului, pentru a-i facilita obţinerea banilor solicitaţi, un procent de 10% din suma totală la care acesta avea dreptul la rambursare, respectiv de 31.300 de lei, cu titlu de mită, din suma totală de 313.000 de lei. Fără această verificare, finalizată cu Raportul de inspecţie fiscală din data de 17.03.2014, plata nu putea fi efectuată”, conform procurorilor. Procurorii susţin că denunţătorul a acceptat propunerea formulată de inculpaţi şi, la indicaţia lui Toropu, i-a remis acestuia suma pretinsă, în două tranşe, ambele plătite în cursul lunii martie, prima în valoare de 15.000 de lei, iar cea de-a doua în valoare de 16.300 de lei. La indicaţiile aceluiaşi inculpat, banii au fost plasaţi, de fiecare dată, în câte un autoturism, mai arată procurorii Anticorupţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii