Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:26 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ancheta "benzinarii", pe butuci Poliţiştii încătuşaţi pentru furt, curaţi ca lacrima

ro

12 Feb, 2011 00:00 2536 Marime text
Anunţată cu surle şi cu trâmbiţe în vara anului 2008, ancheta "benzinarii", în care patru poliţişti ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au fost acuzaţi de apartenenţă la o reţea de indivizi care se îndeletniceau cu sustragerea combustibilului, s-a spart ca un balon de săpun. Procurorii constănţeni care au instrumentat cazul au dispus scoaterea de sub urmărirea penală (SUP) a poliţiştilor, dar şi a angajaţilor CFR bănuiţi de ilegalităţi. Motivul - CFR a precizat că nu a înregistrat niciun prejudiciu. După doi ani şi jumătate de la demararea anchetei. În aceste condiţii, dosarul a murit în faşă.

Nu este însă de trecut cu vederea nici faptul că, în vara anului 2008, când procurorii au solicitat arestarea preventivă a celor patru poliţişti şi a celor şase angajaţi CFR suspectaţi de furturi, propunerea de arestare a fost respinsă atât de instanţa de fond, cât şi de cea de recurs, care au apreciat că nu există indicii pentru încătuşarea acestora. Dosarul s-a aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care efectua cercetări pentru furt calificat faţă de poliţiştii Laurenţiu Ilie Ciovei, Gheorghe Panait, Florin Ungureanu şi Cătălin Viorel Olaru, din cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa. Alături de ei mai erau anchetaţi şi angajaţii CFR Nicolae Dragomir, Nicolae Mitru, Dumitru Niţu, Ion Iorga, Nicolae Virgiliu Cacenco şi Constantin Petru Axinia.

Furtunuri şi maşini zgâriate

La momentul la care a izbucnit în presă scandalul "benzinarii", s-a scris că agentul principal Laurenţiu Ilie Ciovei, din cadrul TF Palas, ar fi fost coordonatorul aşa-zisei reţele, iar cel despre care s-a spus că ar fi fost prins cu benzina-n "sac" era Gheorghe Panait, adjunct la acelaşi post de poliţie. Dincolo de poliţişti, s-a spus că şi CFR-işti aveau rolul lor în presupusa reţea. De asemenea, s-a mai scris că la faţa locului ar fi fost găsite furtunurile cu ajutorul cărora benzinarii sustrăgeau combustibilul din vagoane şi că maşinile poliţiştilor erau zgâriate pe partea dreaptă, benzina fiind sustrasă din vagoanele în mers. Fie că este adevărat, fie că nu, toate aceste aspecte sau ipoteze nu mai valorează nici cât o ceapă degerată. După o anchetă ce a durat mai bine de doi ani şi jumătate, după sute de persoane audiate, conform procurorilor, cazul - dacă a existat într-adevăr unul - s-a dus pe apa sâmbetei.

Pensionări şi plecări din sistem

Recent, CFR le-a comunicat procurorilor, culmea, că nu a înregistrat niciun prejudiciu. Furtul - acuzaţia sub care erau cercetaţi oamenii legii şi ceferiştii - fiind o infracţiune de prejudiciu, în lipsa acestuia, procurorii au decis scoaterea de sub urmărirea penală a acuzaţilor. Soluţia a fost dispusă în temeiul articolului 10 litera d din Codul de procedură penală, care prevede că punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale poate fi împiedicată dacă faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii. În cazul de faţă, aşa cum am arătat, lipseşte taman prejudiciul. CFR a explicat că lipsurile constatate iniţial, în urmă cu doi ani, erau lipsuri rezultate din reclamaţii administrative, dar care erau făcute de societăţile beneficiare împotriva cărăuşului. Lipsuri constatate la diverse staţii CFR din ţară, iar reclamaţiile rezolvându-se astfel pe cale civilă. Cu alte cuvinte, orice, dar nu prejudiciu. Cu toate acestea, combustibilul ce a fost găsit pe parcursul anchetei a fost confiscat, pentru că nu s-a dovedit că fusese achiziţionat cu acte în regulă. În ceea ce-i priveşte pe poliţişti, probabil că aceştia se vor întoarce la locul de muncă. Mai puţin Gheorghe Panait, care s-a pensionat şi Cătălin Viorel Olaru, care a plecat din sistem.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii