Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:11 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un an cu suspendare pentru că ar fi bătut un poliţist Anamaria Georgiana Tăcincă, condamnată pentru ultraj

ro

18 Mar, 2015 00:00 1608 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a condamnat la un an de închisoare cu suspendare pe Anamaria Georgiana Tăcincă, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată Nistor Andrei).

La data de 31 iulie 2012, procurorii au sesizat Judecătoria Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de Alin Andrei Stănişteanu, cercetat sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de ultraj, şi faţă de Georgiana Anamaria Tăcincă şi Ionuţ Andrei Călinescu, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

 Alin Andrei Stănişteanu este acuzat că, la data de 30 iulie 2012, în jurul orei 20.15, în timp ce se afla pe peronul Gării CFR Constanţa, ar fi exercitat acte de violenţă asupra lucrătorilor de poliţie din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa. Mai exact, Stănişteanu l-ar fi îmbrâncit şi l-ar fi lovit cu palma peste faţă pe un poliţist, după care ar fi lovit cu picioarele în zona abdomenului alţi doi oamenii care încercau să îl imobilizeze. Ulterior, în sediul Poliţiei Transporturi din Gara CFR Constanţa ar fi lovit cu capul în zona feţei o altă persoană. Georgiana Anamaria Tăcincă este bănuită că, la data de 30 iulie, în jurul orei 20.15, ar fi exercitat acte de violenţe asupra unui angajat al Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa, în sensul că l-ar fi îmbrâncit şi împins cu mâinile pentru a împiedica imobilizarea lui Stănişteanu.

În sarcina lui Ionuţ Andrei Călinescu s-a reţinut că, la aceeaşi dată, în jurul orei 20.15, aflându-se pe peronul Gării CFR Constanţa, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui alt angajat al Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa, în sensul că l-ar fi lovit cu piciorul peste antebraţul mâinii stângi pentru a împiedica imobilizarea lui Alin Andrei Stănişteanu.

 Decizia a fost pronunţată ieri şi este definitivă.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii