Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenintati cu pistolul la Modern

ro

18 Aug, 2008 00:00 1547 Marime text
1218984294.jpg

Doi bucuresteni sunt cercetati in stare de libertate, dupa ce au amenintat turistii cu pistolul.

Incidentele s-au petrecut pe plaja Modern, sambata dimineata, in jurul orei 06.00. Pentru calmarea scandalagiilor si indepartarea pericolului a fost nevoie de interventia in forta a luptatorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Constanta. Un grup de patru persoane le-au cerut ajutorul jandarmilor, dupa ce au fost agresate si amenintate pe plaja. Victimele sustin ca atacatorii ar fi vrut sa ii bata pe baieti, iar pe fete sa le agreseze sexual. La vederea jandarmilor, cei doi scandalagii, Traian Marin, de 28 de ani, si Calin Dionisie Vintila, de 35 de ani, ambii din Bucuresti, au devenit recalcitranti. A fost nevoie de o interventie in forta pentru a-i calma pe cei doi si pentru a-i face sa revina la sentimente mai bune. Asupra lui Marin, jandarmii au descoperit un pistol Walter, 10x22, cu sase cartuse cu bila. Desi barbatul detine documentele legale pentru a purta pistolul, nu el a fost cel care l-a indreptat asupra turistilor, ci tovarasul sau, Vintila. In scurt timp, alti cinci tineri, care au fost amenintati de Marin si Vintila, le-au povestit jandarmilor prin ce au trecut. Ajunsi la sediul IJJ, anchetatorii au stabilit ca, intr-adevar, Vintila fusese cel care bagase spaima in oameni, indreptand arma asupra lor. Fapta este cu atat mai grava, cu cat victimele nu aveau de unde sa stie ca nu este vorba decat despre un pistol cu bile. Haios este faptul ca Dionisie Vintila a ajuns in curtea jandarmilor descult, dupa ce si-a pierdut papucii pe drum, pe undeva. Pistolul si cele sase cartuse au fost indisponibilizate la sediul IJJ si vor fi predate Serviciului Arme, Explozibili si Substante Toxice din cadrul IPJ, pentru a se continua cercetarile.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii