Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:39 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă la ISU Dobrogea Un autoturism s-a răsturnat pe Autostrada A2 (galerie foto+video)

ro

28 Jul, 2019 08:14 2698 Marime text
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea Constanţa a fost sesizat cu privire la un accident rutier.

Un autoturism, înmatriculat în Constanţa, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat pe Autostrada A2, sensul de mers Bucureşti către Constanţa, la kilometrul 176.

Cele două victime sunt conştiente, dar încarcerate.

La faţa locului se deplasează salvatorii de la Detașamentul Cernavodă cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de tip B.

Persoanele au fost extrase şi predate echipajului medical SMURD B şi echipajului medical SAJ. Victimele, conştiente, o femei şi un bărbat, urmează să fie transportate la spital, comunică purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea Constanţa.

Pe A2, kilometrul 179, calea 1, la ora 8:40, un autoturism a pierdut controlul direcţiei, lovind parapetul marginal şi ajungând în şant. Pe banda 1 si 2 se circulă în condiţii normale. Sunt 2 răniţi. Se pare că şoferul a adormit la volan. Poliţia va stabili cu exactitate cauzele, informează purtătorul de cuvânt DRDP Constanţa.


Sursă foto: ISU Constanţa/ DRDP Constanţa/ IPJ Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii