Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Albanezi prinși la graniță de polițiștii de frontieră constănțeni

ro

25 Feb, 2015 00:00 4007 Marime text


Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea frontierei cu Bulgaria doi cetăţeni albanezi care intenţionau să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen. Bărbaţii în cauză au beneficiat de ajutorul a doi conaţionali, reţinuţi de poliţiştii de frontieră români pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

 
Potrivit poliţiştilor de frontieră ai Gărzii de Coastă, totul s-a petrecut pe data de 22 februarie, în jurul orei 22.00, când oamenii legii de la Negru Vodă au observat, prin sistemul electronic de supraveghere a frontierei de stat, două persoane care se deplasau pe jos dinspre Bulgaria.
 
Un echipaj al Gărzii de Coastă s-a deplasat la fața locului, i-a preluat pe cei doi suspecți și i-a transportat la sediul Poliției de Frontieră Negru Vodă.
 
În urma cercetărilor, oamenii legii au descoperit că cei doi bărbați, cu vârste de 26, respectiv 35 de ani, erau cetățeni albanezi și intenționau să intre ilegal în România.
 
Din cercetări a mai rezultat faptul că cei doi bărbaţi au beneficiat de ajutorul a doi conaţionali, care i-au transportat cu un autoturism până în apropierea frontierei bulgaro-române, de unde le-au indicat zona prin care să treacă ilegal frontiera în România.
 
Poliţiştii de frontieră români au identificat autoturismul în cauză, marca Volkswagen, înmatriculat în Albania, în care se aflau cetăţenii albanezi L.H. şi N.V., cu vârste de 31, respectiv 52 de ani, care trecuseră legal frontiera, prin PTF Negru Vodă, în aceeaşi seară. Unul dintre pasagerii din autoturism a declarat că este rudă cu unul dintre migranţi şi că intenţiona să-i preia din România pentru a-i transporta într-o ţară din spaţiul Schengen.
 
Bărbaţii depistaţi pe „frontiera verde“ sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat“, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie predaţi autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.
 
De asemenea, unul dintre facilitatori, ruda unuia dintre bărbaţi, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de migranţi“, iar cealaltă persoană, pentru săvârşirea infracţiunii de „complicitate la trafic de migranţi“, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 263, alin. 1 Cod Penal, respectiv art. 48 raportat la art. 263 din Codul Penal.
 
Cei doi facilitatori au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar autoturismul în cauză a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, care sunt continuate de poliţiştii de frontieră români sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii