Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alături de secretarul comunei Ciobanu Foşti angajaţi ai APIA Constanţa, menţinuţi în arest (rechizitoriu)

ro

24 Jan, 2015 00:00 2242 Marime text


Ionuţ Valentin Mihai, fost funcționar public în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) - Centrul Local Hârșova, Răzvan Alexandru Ionescu, fost consilier superior APIA - Centrul judeţean Constanţa, şi Vrânceanu Marian, fostul secretar al comunei Ciobanu, rămân în arest. Decizia a fost luată, ieri, de Tribunalul Constanţa şi nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Cei trei au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, alături de alte două persoane.

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA susţin că, „în cursul anului 2012, Ionescu, Iacobescu Adrian și Iacobescu Claudiu au constituit un grup infracţional organizat cu scopul comiterii mai multor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, dar şi de înşelăciune, grupare la care au aderat ulterior şi ceilalţi doi inculpaţi: Mihai Ionuţ Valentin, respectiv Vrânceanu Marian“.

Rechizitoriu

În acest dosar a fost cercetat şi Ioan Suciu, fostul primar al localităţii Ciobanu, care a încheiat cu procurorii Anticorupţie un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Ulterior, pe baza acordului mai sus precizat, Suciu a fost condamnat la un an de închisoare, pentru favorizarea infractorului, şi la alte nouă luni, pentru fals material în înscrisuri oficiale. După contopirea pedepselor, fostul primar a luat 1,3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii