Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:53 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afacerist, trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa

ro

21 Nov, 2013 00:00 1830 Marime text
Procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Imre Kovacs (asociat unic şi administrator la SC Cost Revers SRL Constanţa). Acesta este cercetat pentru evaziune fiscală în modalitatea omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în actele legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate şi în modalitatea sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin declararea fictivă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.
 
Imre Kovacs este suspectat şi de uz de fals în formă continuată. Conform rechizitoriului, Kovacs, în calitate de asociat unic şi administrator la SC Cost Revers SRL Constanţa, în perioada septembrie 2010 - februarie 2011, „nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii comerciale şi în declaraţiile fiscale veniturile realizate ca urmare a operaţiunilor comerciale derulate, venituri în cuantum total de 13.679.029 de lei, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul consolidat al statului a obligaţiilor fiscale în cuantum total de 4.412.590 de lei, reprezentând echivalentul a 1.074.329 de euro, din care TVA în cuantum de 2.647.544 de lei, reprezentând echivalentul a 644.597 de euro, şi impozit pe profit în cuantum de 1.765.036 de lei, reprezentând echivalentul a 429.731 de euro”. „Totodată, inculpatul a declarat în mod fictiv stabilirea sediului social al societăţii la o adresă la care societatea nu a funcţionat, urmărind astfel, în mod deliberat, să se sustragă atât de la plata obligaţiilor fiscale, cât şi de la efectuarea oricărei verificări financiare sau fiscale, iar în perioada 14 septembrie 2010 - 7 februarie 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a prezentat şi a utilizat, în faţa reprezentanţilor instituţiei bancare la care societatea avea deschis cont bancar, documente întocmite în fals, pe baza cărora a retras în numerar suma totală de 13.679.029 de lei”, au mai adăugat procurorii DNA. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru data de 4 decembrie, cauza fiind repartizată completului de judecată F5, prezidat de magistratul Leonard Iustin Bourceanu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii