Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:26 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adus în cătuşe tocmai din Marea Britanie

ro

26 Jul, 2013 00:00 1258 Marime text
Poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul IPJ Constanţa în colaborare şi cu sprijinul de specialitate al DIPI Bucureşti şi SAS Constanţa au organizat şi executat o acţiune pe linia mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea şi a persoanelor care se sustrag de la executarea acesteia. Cu această ocazie, a fost identificat, reţinut şi încarcerat în arestul IPJ Constanţa un bărbat de 31 de ani, din comuna Bixad, judeţul Satu Mare, urmărit naţional. Poliţiştii spun că acesta se sustrăgea executării mandatului de arestare preventivă emis la data de 04.03.2011 de Curtea de Apel Oradea, cel în cauză fiind căutat pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt. De asemenea, în cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul IPJ Constanţa, în colaborare şi cu sprijinul de specialitate al Biroului Naţional Interpol, au executat o misiune în Marea Britanie, de unde au adus sub escortă un bărbat de 20 de ani, cu reşedinţa în Constanţa, care se sustrăgea executării mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu, cel în cauză fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii