Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:17 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzaţi de răpirea unei fete de 16 ani, puşi în libertate

ro

12 Apr, 2013 00:00 1314 Marime text
Gheorghe Agantin, de 29 de ani, Nicolae Ciobotaru, de 29 de ani, Elvis Ciobotaru, de 24 de ani, toţi din Tulcea, Ion Mărgean, de 21 de ani, şi Ghiţă Ciobotaru, de 18 ani, ambii din Galaţi, arestaţi pentru 29 de zile, bănuiţi fiind de răpirea unei tinere fete, vor fi cercetaţi în stare de libertate. Şi asta pentru că judecătorii Curţii de Apel Constanţa au admis, ieri, recursurile formulate de inculpaţi împotriva deciziei Tribunalului, instanţă care a hotărât arestarea celor mai sus precizaţi. Amintim că, la data de 8 aprilie, la ora 11.40, poliţiştii Secţiei 2 Constanţa au fost sesizaţi de către o femeie din Constanţa cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 16 ani, a fost luată de persoane necunoscute de pe o stradă din cartierul Palazu Mare, cu un autoturism de culoare închisă, după care au plecat într-o direcţie necunoscută. Toţi au fost găsiţi de poliţişti, într-o maşină, la Mihai Viteazu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii