Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțune a IPJ Constanța, pe linia prevenirii înșelăciunii prin metoda Accidentul

ro

07 Oct, 2020 14:57 1554 Marime text
 
În cursul zilei de ieri, 6 octombrie, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Secției 3 Poliție Constanța, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, au desfășurat activități de prevenire a infracțiunii de înșelăciune prin metoda Accidentul.

În astfel de cazuri, autorii apelează telefonic potenţialele victime, cărora le comunică faptul că un membru al familiei acestora a suferit sau a provocat un accident rutier şi, sub falsă identitate, solicită diferite sume de bani necesare acoperirii pagubelor cauzate de accident (costuri de spitalizare, daune materiale, etc.).

În acest context, polițștii au transmis cetățenilor să apeleze numărul unic de urgență 112, ori de câte ori primesc telefoane de la persoane necunoscute, care cer sume de bani, sub pretextul că o rudă de-ale acestora ar fi fost implicată într-un accident rutier.
În cazul în care se confruntă cu o astfel de situație, polițiștii vă sfătuiesc:

- probați veridicitatea celor afirmate prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a rudelor, cunoștințelor, care vă pot oferi informații suplimentare și nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea. Escrocii mizează tocmai pe reacția de moment, cu un impact emoțional puternic.
- nu dați sau nu depuneți bani în conturi bancare sau prin servicii de transfer rapid, unor persoane necunoscute!
- nu furnizați informații despre membrii familiei dumneavoastră sau alte date cu caracter personal, indiferent de calitatea invocată de interlocutor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii