Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune desfășurată de polițiștii constănțeni din cadrul serviciului de ordine publică

ro

27 Jul, 2020 12:37 1157 Marime text
  • Acțiune desfășurată de polițiștii constănțeni din cadrul serviciului de ordine publică
În perioada 24-26 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii orașului Eforie, jandarmi ai I.J.J. Constanța și inspectori din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, au desfășurat o acțiune pe raza orașului Eforie, pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit, precum și pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19.
 
În acest context, au fost verificați 19 operatori economici și au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 24.800 de lei, dintre care 22 pentru nerespectarea cadrului legislativ circumscris stării de alertă (10.000 de lei), 29 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite (13.400 de lei) și 3 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
 
În urma acțiunilor desfășurate, jandarmii constănțeni au constatat 4 infracțiuni prevăzute de Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
 
La data de 25 iulie a.c. polițiștii au constatat faptul că pe o plajă din stațiunea Eforie Nord nu sunt respectate măsurile de distanțare fizică, sens în care s-a aplicat măsura sancționării contravenționle a operatorului de plajă, cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform Legii 55/2020, întrucât acesta a permis mai multor persoane accesul pe plajă, fără a putea asigura distanțarea între acestea.
 
La data de 25 iulie a.c. jandarmi din cadrul Detașamentului 6 Mangalia - I.J.J. Constanța au depistat, pe o plajă din stațiunea Eforie Nord, un bărbat în timp ce oferea spre vânzare turiștilor parfumuri inscripționate cu diferite mărci, susceptibile a fi contrafăcute. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
 
Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii