Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:10 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acte desecretizate Paşii comisarului-şef Tobă către şefia instituţiei care nu mai există

ro

23 Jan, 2012 00:00 2496 Marime text

cap_8.jpgSe caută judecător ce deţine certificat ORNISS corespunzător nivelului de secretizare pentru soluţionarea cauzei

Litigiul demarat ca urmare a eliberării din funcţie a comisarului-şef Octavian Adi Traian Tobă din fruntea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa continuă la Curtea de Apel Bucureşti. Până în prezent, cauza a fost analizată de nouă ori. În ediţia de azi, ZIUA de Constanţa prezintă în detaliu toate deciziile Curţii de Apel Bucureşti luate în acest dosar, unde comisarul-şef Tobă contestă demiterea din conducerea unei instituţii care nu mai există din data de 15 decembrie 2011.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti pe data de 4 octombrie 2010, cu numărul unic 8937/2/2010 şi cu obiect „anulare act administrativ". În timp ce Octavian Adi Traian Tobă - la cabinet avocat Radu Cătălin Dancu - are calitatea de reclamant, Ministerul Administraţiei şi Internelor este pârât. În şedinţa din data de 26 noiembrie 2010 instanţa a amânat cauza respingând o cerere ca nefondată, iar pe data de 25 martie 2011 Curtea a constatat lipsa de procedură cu Ministrul Administraţiei şi Internelor. „Faţă de împrejurarea că la termenul de judecată de astăzi a fost comunicat un exemplar al întâmpinării formulată în cauză de către pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantului să ia cunoştinţă de conţinutul acesteia, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată", conform minutei judecătoreşti. În şedinţa din 20 mai 2011, magistraţii au dispus amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, dat fiind că procedura de citare de la termenul de judecată nu a fost legal îndeplinită. În şedinţa din data de 17 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, deliberând asupra probelor solicitate de Octavian Adi Traian Tobă, prin apărător, a admis proba cu înscrisuri, urmând ca din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor să se depună la dosar actele desecretizate ca în baza dispoziţiilor art. 129 Cod procedură civilă să fie studiate de judecător calificat.

Probe declarate inutile


toba_-_Politia_de_frontiera_sediu.jpg
În aceeaşi zi, judecătorii au respins, ca fiind neutilă pentru soluţionarea cauzei, proba cu interogatoriu, iar în ceea ce priveşte proba testimonială cu martori pentru a se dovedi prejudiciul moral, acest aspect a putut fi dovedit şi prin înscrisuri. Pe data de 7 octombrie 2011, judecătorii bucureşteni au amânat cauza, constatând incident procedural, în lipsa certificatului ORNISS, iar în şedinţa din 30 noiembrie 2011 s-a decis acordarea unui nou termen de judecată, în vederea înaintării corecte a prezentei cauze completului următor care deţine certificat ORNISS. Recent, în cadrul ultimei înfăţişări, CAB a constatat ivit incidentul procedural prevăzut de articolul 99 alineatul 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, raportat la Hotărârea Colegiului de conducere al curţii nr. 19/14.07.2010 şi a dispus înaintarea cauzei completului imediat următor care soluţionează în aceeaşi materie şi care are în compunere judecător ce deţine certificat ORNISS corespunzător nivelului de secretizare pentru soluţionarea cauzei. Amintim că pe data de 24 iulie 2010, comisarul-şef Tobă a primit, prin fax, un ordin al lui Vasile Blaga, fostul şef al Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care era înştiinţat că era eliberat din funcţie. Pe data de 26 iulie 2010, comisarul-şef Tobă a contestat ordinul primit, iar pe data de 15 decembrie 2011 Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa s-a desfiinţat. Acesta s-a unit cu Poliţia de Frontieră Tulcea, iar împreună au format Garda de Coastă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii