Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier la Scoica Land Patru persoane au fost duse la spital

ro

31 Jul, 2013 00:00 2470 Marime text
Patru persoane au ajuns în atenţia medicilor după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier.

În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că Leonida Asaloşi, de 56 de ani, din Constanţa, a condus un  autoturism pe DC86, dinspre Constanţa către Năvodari. Oamenii legii spun că, în momentul în care a ajuns în zona unităţii „Scoica Land”, şoferiţa a efectuat viraj către stânga fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de Dorian Megoi, de 40 de ani, din Constanţa, în acelaşi sens de mers şi care s-a angajat în efectuarea manevrei de depăşire peste marcajul simplu continuu, conform organelor de anchetă. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto, a doi minori (de trei şi respectiv un an) aflaţi în primul autoturism şi a unui pasager din cel de-al doilea autoturism, Laurian Colu, de 21 de ani, din Constanţa. Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au deschis un dosar de cercetare în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii